Curatirea cartilor si a hartiei

Chimia a aparut cu multe milenii in urma cand oamenii au invatat sa prelucreza materia prima in produse de consum. Chimia moderna a patruns in toate domeniile economiei precum si in viata de zi cu zi a oamenilor. 

Datorita abundentei de materii prime naturale pot fi create numeroase produse utile. Dat fiind acest fapt, vom incepe un ciclu de prezentare a numeroase solutii ingenioase pentru recuperarea obiectelor de colectie, printre acestea aflandu-se atat cartile cat si toate celelalte produse din hartie. 

Curatirea cartilor, ilustratelor, revistelor, afiselor, scrisorilor, toate fiind confectionate din aceeasi materie prima, hartia, este necesara cand exista pete din urmatoarele categorii, iar indepartarea acestora se poate face in modurile prezentate mai jos, in dreptul fiecarei categorii de pata:

pete de ulei - se scot astfel: se presara cu creta uscata, praf de ghips sau praf de argila alba de calitate, se acopera apoi cu hartie curata si se calca cu fierul sau se lasa cateva zile. Dupa aceasta operatie, creta, ghipsul sau argila se indeparteaza. Daca pata nu a iesit, se repeta operatia de 2-3 ori.

pete de grasime - se indeparteaza cu o pasta preparata din magnezie si neofalina iar cele de stearina cu spirt rafinat; filele cartii se calca apoi cu fierul de calcat peste o sugativa.

pete de cerneala - pentru indepartarea acestora se prepara o solutie concentrata de acid oxalic in care se inmoaie o hartie de filtru groasa. 

Se aplica hartia peste pete. La solutia de acid oxalic se adauga uneori spirt denaturat (o parte acid oxalic, patru parti spirt denaturat).

Acidul oxalic poate fi inlocuit cu acid citric. La acidul citric se adauga uneori alaun de aluminiu  ( o parte acid citric, o parte alaun de aluminiu, patru parti apa).
Daca aceste pete nu ies nici cu acid oxalic nici cu cel citric se foloseste hidrosulfit.

pete de mucegai - se indeparteaza cu o solutie de alaun de aluminiu.

pete de rugina - se scot cu o solutie de acid oxalic sau acid citric. Dupa indepartarea petelor, foile de carte se spala usor cu apa si se usuca intercaland intre foi sugativa. Cand sunt uscate se netezesc usor cu fierul de calcat.

Depanarea radioreceptoarelor

Depanarea radioreceptoarelor de Bernhard Pabst apare la Editura Tehnica in anul 1959 si este o traducere din limba germana dupa editia 2-a 1957 Leipzig. 

Din cuprins: 

1. Verificarea generala. 

2.Depanarea sursei de alimentare. 

3.Depanarea etajelor de audiofrecventa. 

4.Depanarea etajelor de radiofrecventa. 

5.Verificarea radioreceptorului prin introducerea si urmarirea unui semnal. 

6.Acordarea si alinierea radioreceptoarelor. 

7.Privire de ansamblu asupra penelor curente din radioreceptoare si asupra cauzelor principale ale acestora. 

8.Privire de ansamblu asupra marimilor uzuale ale pieselor componente ale radioreceptoarelor. 

9.Erori de masurare. 

10. Aparate de control. 

Ancient musical instruments of Western Asia

Ancient musical instruments of Western Asia in the British Museum by Joan Rimmer is an art album published in 1969 by the Trustees of the British Museum. The album was printed in Great Britain by Hazel Watson & Viney Ltd. Aylesbury, Bucks.

The cover represents The silver Lyre from Ur reconstructed and the list of plates contains 25 black and white images and a list of 12 figures in the text.

It also contains a foreword written by R.D. Barnett, Keeper, Department of Western Asiatic Antiquities.

It is today more clearly seen than ever before that from very earliest times the Near East, straddling the crossroads of three continents, Asia, Europe and Africa, played a vital part in developing the arts, crafts and sciences of the civilized world of today.

Manual de atelier mecanic

Lucrarea "Manual de atelier mecanic" apare in anul 1934 prin grija autorului I. Orbonas. Datorita faptului ca aceasta carte a aparut doar in 25 de exemplare este evident ca tirajul este confidential. Au fost trase pe hartie vidalon 25 de exemplare numerotate de la 1 la 25 nepuse in comert.

In prefata Manualului de atelier mecanic autorul face toate precizarile necesare. Manualul se adreseaza trasatorului, ajustorului, strungarului, frezorului, ascutitorului, slefuitorului si sudorului.

Tabla de materii cuprinde:

• Tabele cu evaluari si transformari (patrate, cuburi, radacini patrate, etc.)
• Consideratiuni generale asupra metalelor uzuale
•  Generalitati asupra sculelor
• Consideratiuni generale asupra sculelor
• Trasajul
• Lacatuseria si ajustajul
• Strunjirea
• Frezarea
• Ascutirea, slefuirea, poleirea
• Lipirea metalelor
• Sudarea metalelor
• Colorarea metalelor
• Galvanizarea metalelor 

VANDUT

Plantele medicinale romanesti

Plantele medicinale romanesti sau Indrumar de colectare, cultura si valorificare apare sub egida Fundatiei culturale regale "Principele Carol" avandu-l ca autor pe Aurel Rauta, inginer agronom.

In introducere acesta reaminteste de valoarea plantelor medicinale folosite din vremuri stravechi demonstrand actiunea binefacatoare a acestora.

In tara noastra s-a incercat culegerea acestora in mica masura si razlet la vremea cand a fost scrisa lucrarea de fata dat fiind faptul ca vanzarea acestora nu era asigurata in lipsa unor oficii de cumparare.

Cartea de fata va fi de folos celor care doresc sa colecteze plante medicinale cuprinzand toate regulile necesare pentru colectarea, uscarea si valorificarea fondului fitoterapeutic national.

Este bine stiut ca fiecare planta medicinala contine un principiu activ caruia i se datoreaza actiunea tamaduitoare. acest principiu se gaseste fie in planta intreaga, fie numai in anumite parti ale acesteia: flori, frunze, tulpina, radacina sau fructe.

Cartea este structurata cuprinzand: introducere, 4 capitole, bibliografie si index alfabetic fiind presarata cu numeroase imagini ale plantelor descrise.

VANDUT! 

Standardized textbook of barbering 1950

Publicata in anul 1950 de catre Associated Master Barbers and beauticians of America manualul "Standardized textbook of barbering" a patra editie, este structurat in doua parti ilustrat cu 172 de imagini:

1) The Fundamentals of barbering

2) Barber Science.

  Continutul include printre altele: istoria profesiei de barbier, igiena, anatomie si fiziologie, terapii, cosmetica, frizerie, teoria masajului.

In epoca moderna nu mai este suficient pentru barbier sa stie doar partea practica a profesiei. Este necesar sa aiba cunostinte temeinice de anatomie si fiziologie.

 Barbieritul a devenit o stinta odata cu studiul entitatilor umane pe masura ce psihologia epocii moderne reliefeaza unicitatea fiecarei fiinte omenesti.

In aceasta epoca numeroase industrii cheltuie sume considerabile cu cercetarea intocmind in urma studiilor costisitoare baze noi pentru estetica moderna.

 Profesia de barbier se numara printre cele mai vechi din lume. Studii arheologice indica forme timpurii de aranjament facial primitiv printre oamenii preistorici din era glaciara.

In vremea lui Moise serviciile de barbierit au devenit accesibile si populatiei. Arta barbieritului in vremurile antice includea barbieritul, frizeria, colorarea parului, makeup facial, ajustarea barbii.

Cartea este in intregime un periplu avizat prin documentare de specialitate, un manual detaliat despre arta si stiinta barbierului din vremuri imemoriale pana in prezent.
VANDUT! 

Dictionar aeronautic englez-roman volumul 2

Editat de Departamentul Aviatiei Civile- Centrul de Instruire a Personalului Aeronautic in anul 1976, Dictionarul Aeronautic Englez-Roman este intocmit de Malaescu Daniel si ing. Cotoman Constantin fiind o publicatie de uz intern.

Editarea acestui volum este menita, precum este specificat in prefata lucrarii sa ajute pe toti cei care lucreaza in aviatia civila si militara la traducerea si insusirea documentatiei si a problemelor legate de aviatie.

Autorii au cautat sa selecteze si sa traduca un numar de 3.500 de prescurtari uzuale din aproximativ 50.000 prescurtari pe care le-au gasit in diferite lucrari de specialitate publicate in strainatate.

Dictionarul cuprinde in special prescurtari referitoare la constructia aeronavelor, motoare, aerodinamica, echipamente electrice, radio si radiolocatie de bord si sol, meteorologie, etc. 

Epistole vesele

"Doresc ca milici mele randulete" sau "Epistole vesele" de Tudor Musatescu ilustrata admirabil cu 35 de desene in text semnate de Fred Ghenadescu, apare in anul 1945 la editura Universul.

Din aceasta editie s-au tiparit 100 exemplare de lux hors commerce numerotate de la 1 la 100 semnate de autor. Volumul cuprinde 30 de epistole savuroase asternute cu condeiul in stilul inconfundabil al maestrului Tudor Musatescu.

Pentru ilustrare redam mai jos un pasaj dintr-o epistola:

"Domnule Politai

In seara zilei de 23 Aprilie, anul curent fiind onomastica nasterii mele,- individul Nae Mopsu zis alias Gogu Niculescu, care cred ca-l stiti si dvs., stindu-l toata lumea care a patit cu el ca betiv si derbedeu., s-a oprit sub ferestrele caselor mele de zestre, in stare de ebrietate si beat, intonandu-mi diferite cantece de lume ca "Ciuful" si "Din cires pana-n cires" ale caror cuplete cred ca le stiti si dvs. 

Nu-mi e de mine si de sotia mea, care am mai auzit asemenea porcarii fiind majori si oameni in toata firea, cat de fiica noastra Viorica de a carei cinste si virginitate uzam in societate pentru a o marita cat mai curand posibil avand si oaresicare partide in vedere.

Trebuie sa se termine odata cu aceste haimanale si indivizi care fiindca e respinsi ca gineri, ca nimenea cu scaun la cap nu i-ar da-o, si ntelege a se purta cu cetatenii pasnici intr-un mod atat de veneric.

De aceea cu onoare va rog sa binevoiti a pune mana pe acest domn si a-i trage un toc de bataie, mai condensata cum stiti dvs. la politie de-i bagati in spital, acest nemernic si individ fiind primejdios atat fetelor noastre ale tuturor, cat si noua ca higiena si romani". O tempora, o mores.

Kinetoterapie orientala

Autor Laurentiu Ene, an aparitie 1990 la Editura Cronos'90.

Rigorile vietii moderne modifica in permanenta regimul de viata al omului contemporan si raporturile sale cu mediul inconjurator. 

Cele mai multe cuceriri tehnice si stiintifice au facilitat eliberarea omului de o serie de eforturi anevoioase dar au atras o cohorta de efecte negative.

 Lucrarea prezinta metode fizice terapeutice si calea obtinerii efectelor benefice pentru intreaga fiinta a individului dornic de armpnizarea nevazutului cu cele ce se vad. Pentru cei interesati volumul poate fi vizionat si aici.

Alexandru Ioan I. Cuza

In preajma aniversării Unirii Principatelor Române, aduc in conştiinţa compatrioţilor volumul bibliofil "Domnia Marelui Domnitor Alexandru Ioan I. Cuza şi epoca glorioasă a românilor" de M. Savel, a treia ediţie apărută in anul 1914 la Bacău la editura Progresul/M. Haber. Cartea este o scriere dedicată de autor naţiunii române de atunci despre omul de stat patriot şi devotat care a fost Alexandru Ioan I. Cuza. Cuza Vodă era un om cu o vastă cultură, iubea mult armata şi dreptatea. Avea statura mijlocie, părul blond închis, faţa rasă purtând numai barbişon, fruntea mare, privirea inteligentă şi pătrunzătoare, talia dreaptă şi pieptul larg. Era indatoritor şi de câte ori te rugai la el îţi indeplinea cererea. Ura de moarte pe boieri, de aceea, în tot timpul domniei a căutat să-i distrugă şi a reuşit. Ura grozav primirile oficiale. Când a trecut prin Galaţi ca să meargă la Constantinopol, toţi se aşteptau să tragă la vreuna din locuinţele luxoase ale bogătaşilor de acolo dar el, coborî la mica şi modesta locuinţă a maicei sale astfel precum ar fi făcut-o când nu era decât un simplu pârcălab.

Conversaţia lui era plăcută. La masă mânca în toate zilele cu invitaţi şi ofiţeri de serviciu. După masă conversa cu toţi şezând toţi jos şi uitând că este Domn.

Era inamic al oricărei etichete de Curte. Râdea de nişte oameni ai săi, tipuri de inventatori de etichetă, când aceştia îi prezentau un regulament cum să primească la Curte. Pe linguşitori îi dispreţuia când ghicea întrînşii un interes.

Nu-i plăceau călugării că sunt ipocriţi, îi plăceau militarii căci aveau inimă şi oase de aruncat pentru Patrie. Înainte de Unire, către finele domniei fanarioţilor un profund întuneric domnea peste România. Ignoranţa domneşte pretutindeni, străinul împărţeşte. Moartea arborează drapelul ei iar geniul pustiirii se găteşte a mai şterge o naţiune din cartea vieţii.

Aceştia sunt românii ce nu se mai cunosc pre ei înşişi. In secolul al 18- lea sub domnia fanariotă românii pierd aproape şi conştiinţa naţională. Dovada degradarii morale a acestui popor este că eforii şcolilor in domnia lui Caragea, adică bărbaţii cei mai luminaţi, erau convinşi că limba românească nu poate exprima ideile ce reclamă ştiinţa, artele şi altele.

Mulţumită patrioticei iniţiative a mitropolitului Veniamin Costache, românii din Moldova putură saluta începutul secolului al 19- lea cu infiinţarea seminarului românesc central de la Socola.

Alexandru Ioan I. Cuza fu ales Domn al Munteniei în ziua de 24 Ianuarie 1859. Comunicându-i-se la Iaşi acest fapt, acesta dete o proclamaţie către popor prin care exprimă recunoştinţa sa şi anunţă venirea la Bucureşti.

După proclamarea adunării s-a ales o delegaţie compusă din: Scarlat Creţulescu, Episcopul de Argeş, N. Opranu, C.A. Rosetti, A. Florescu şi B. Slătineanu care să meargă la Iaşi să comunice npului domnitor alegerea sa.

Iata cateva fragmente din actul prin care Alexandru I. Ioan Cuza a fost notificat despre alegerea sa ca Domn:

Prea Înălţate Doamne,

"Adunarea Electivă a Principatelor Tării Românesti deschizându-se la 23 Ianuarie şi după verificarea mandatelor deputaţilor, constituindu-se in ziua de 24 Ianuarie în deplină legalitate şi-a făcut datoria de a începe lucrările sale de alegere a Domnului care este întîia operaţie ce se prescrie de convenţie.

Aflându-se ieri în număr de 64 deputaţi din 77, adică peste trei părţi cerut de lege, a procedat la alegere ţi numele Înălţimii Voastre a ieşit din urnă cu unanimitatea tuturor voturilor în aclamaţiile entusiaste ale Camerei".[...]

Răspunsul lui Cuza Vodă

"În numele actului naţional şi măreţ prin care adunarea electivă din Bucureşti a întrunit coroanele Ţării Româneşti şi a Moldovei, declar că pe cât sunt de mândru de a mă găsi pe tronul Moldovei pe atât sunt asemenea mândru de a vedea numele meu înscris în rândul Domnilor Ţării Româneşti.

În ochii mei, actul ce laţi săvârşit domnilor deputaţi de peste Milcov este triumful unui principiu mântuitor ce viază cu tărie îi inimile românilor, principiul frăţiei româneşti. El ne-a scăpat de pierdere în trecut, el ne reînvie în timpul de faţă, el ne va aduce la bine şi în viitor.

Să trăiască dar frăţia românească, să trăiască Principatele Unite!".

Abatele Prevost - Manon Lescaut

Romanul de dragoste Manon Lescaut al autorului Antoine Francois Prevost cunoscut ca Abatele Prevost apare in anul 1731 in epoca in care Franta, la doar cateva decenii va fi tulburata de Revolutie.

Personajele din Manon Lescaut aspira dramatic la fericire cu orice pret extragandu-se dintr-o societate  a Luminilor de unde, paradoxal lipseste faclia Dragostei.

Volumul de fata este editia din anul 1898‎ aparuta la Paris Librairie Charles Tallandie. Este ilustrat cu gravuri executate pe lemn semnate de Maurice Leloir si Jules Huyot.

Colaboratorii mentionati de autor sunt urmatorii:

1) Toata partea artistica a romanului, adica 225 de pozitii, a fost executata de Charles Leloir.

2) Cele 212 compozitii din text au fost gravate pe lemn de Jules Huyot.

3) Impresia tipografica a fost in intregime executata prin grija lui Victor Darantier de Dijon.

4) Impresia in culori a celor douasprezece acuarele hors texte a fost executata de De Malherbe.

5) Cele doua aqua forte au fost imprimate de Charles Wittman.

6) Hartia velina a fost fabricata de Casa Veuve Prioux et fils.

Prefata structurata in doua capitole este semnata de nimeni altul decat Guy de Maupassant.

In nota autorului acesta incheie astfel: "Un lecteur severe s'offensera peut-etre de me voir reprendre ma plume, a mon age, pour ecrire des aventures de fortune at d'amour: mais si la reflextion queje viens de faire est solide, elle me justifie; si elle est fausse, mon erreur sera mon excuse". 

Vechea arta religioasa la romani

Cartea lui Nicolae Iorga - Vechea arta religioasa la romani apare in anul 1934 la editura episcopiei Hotinului, când cărturarul era și presedintele Comisiunii Monumentelor Istorice.

Volumul, ilustrat cu 48 de reproduceri, este structurat in cinci capitole după cum urmează:

1) Icoana romanească

2) Argintăria românească

3) Miniaturile românești

4) Sculpturile in lemn

5) Țesăturile.

In chestiunile preliminare, Nicolae Iorga precizează câteva aspecte esențiale pentru ceea ce se poate defini ca artă religioasă.

"Care este cea mai veche icoană românească?

Ce se ințelege prin icoană românească?

După ce se cunoaște că o icoană este mai veche și alta mai nouă?

Ar fi cu desăvârșire absurd dacă in domeniul acesta ar spune cineva că deosebitele nații creștine sau, intr-un domeniu mai restrâns, deosebitele nații ortodoxe au inventat fiecare icoane pe care să nu le fi avut alte nații creștine și alte nații ortodoxe. De o bucată de vreme se creează și curente indigene.

Ceea ce s-a împrumutat se adaptează după ochiul zugravului, după felul de a ințelege frumosul și sfințenia unui intreg popor.

Tradiția prin urmare există și se poate merge mai departe cu dânsa dar, deodată, in mijlocul tradiției, vine ceva care i se opune și trebuie să se facă deosebirea foarte limpede intre ceea ce este aiurea și între ce s-a făcut la fața locului.
 

Venind acum la cealaltă intrebare: după ce se cunoaște Dar dupa ce elemente? Intrucât icoanele ca și picturile murale, ca și miniaturile, se iau - am spus-o și mai sus, după originale mai vechi, in această privință nu există un mijloc de a fixa o cronologie.

Se fac astăzi pretutindeni, și în Europa și in America, studii cu privire la această chestie a derivărilor iconografice. Acum în urmă, un american a izbutit să găsească în chipurile apostolilor, astfel cum sunt reprezentați in cele mai vechi miniaturi, ca și in alte elemente ale artei creștine, modele care vin din antichitate.

Dar pe lângă ce este înfațișat intr-o icoană - de altminteri ca și într-o frescă, ca și într-o miniatură - mai este și stilul. Definirea cronologică a stilurilor este foarte grea.

Când însă datarea lipsește, încă este un mijloc sigur de a fixa epoca, mijloc pe care l-am întrebuițat și eu de atâtea ori: felul cum sunt făcute literele care întovărășesc pictura, acelea care, deasupra capului sfântului dau numele lui".

Închei cu un fragment dintr-o conferință despre miniaturile românești ținută la Fundația Dalles in anul 1933:

"[...] Onorat auditoriu, miniatura joacă în Evul Mediu unrol foarte mare, mult mai mare decât acela care i-a fost acordat. Lumea a fost zgârcită față de dânsa. Dacă veți răsfoi orice istorie a artelor, veți vedea că miniatura este așezată între artele minore, acolo intr-un colțișor.

Aceasta fără niciun fel de dreptate, fiindcă arta nu se socotește după dimensiuni. Miniatura românească este întîi din Moldova, indiferent care este originea ei. În Moldova, prin urmare, au apărut cele dintâi manuscripte cu miniaturi.

Veți vedea în ce condiții au apărut și vă veți mira ca și mine de gradul înalt al valorii artistice pe care moldovenii îl ating de la început".

Dune

Sir eternal Arthur spune despre capodopera autorului Frank Herbert ca este: "Unica... nu cunosc nimic comparabil". Intr-un fel poate parea, unificand imaginar timpul, ca Arhanghelul Mihail l-ar prezenta audientei cosmice pe Iisus Hristos.

Primul sentiment profund pe care l-am avut cand am citit Dune a fost ca, printr-un privilegiu al legilor cosmice ma aflu pe Arrakis observand din penumbra cum ia nastere saga familiei Atreides. In egala masura am avut un sentiment comparabil cu un deja-vu ca Frank Herbert a fost oarecum prezent cand s-a tras prima zare, contribuind la facerea lumii.

Muad'Dib, ciudata coincidenta folosirea acestui nume pentru Paul Atreides sau nu? Oare ce a dorit autorul sa ne comunice subtil dincolo de firul epic? Un lucru este evident ca, autorii de science-fiction in general si Frank Herbert in particular, au scris doar pentru a ne comunica mesaje incriptate ale Universului, asumandu-si nobila si controversata misiune a trezirii, constientizarii si mentinerii, pe cat posibil, in sfera contactului cu nevazutul.

Eterna tema a calatoriei initiatice a vreunui voluntar al speciei capata nuante fascinante in Dune prin dramatismul metanoiei lui Paul Atreides care accepta atras magnetic de misiunea de Mantuitor al Dunei, sa treaca, asemeni lui Hristos prin durerile facerii si nasterii spirituale sacrificand aparenta liniste a statutului privilegiat de aristocrat.

Contrastul paradoxal prezent probabil oriunde in Univers prin transcendenta lege a unitatii in diversitate, capata materialitate in Dune prin rivalitatea dintre casa Harkonnen si Atreides. Cruzime, tradare, sete de putere opozabile intelepciunii, dorintei de pace si libertate sunt teme perene care n-au inca solutie caci astfel poate cosmosul ar intra in repaos. 

Zuciumul prefaceri constiintei si drumul fara intoarcere al oricui are curajul de a preschimba istoria prin propriul sacrificiu face din Paul Atreides un personaj greu de infatisat in vreo ecranizare succinta a epopeii Dune. Planeta desert locuita de shai hulud ne duce cu gandul printr-o stranie coincidenta sau nu la intalnirea initiatica a lui Iisus cu Satana din Matei capitol 4:1/11.

Un alt element initiatic al prefacerii invatacelului in maestru este apa. Element primordial al vietii, apa capata sensul metaforic spiritual al preschimbarii prin trecerea acestui element magic prin toate starile de agregare. Botezul initiatic, hranirea pamantului pentru a incolti samanta, ploaia, diluviul, toate posibilitatile generate de prezenta apei in univers, implicit in trupurile vietuitoarelor face ca viata sa nu poata exista fara apa. 

Daca ati citit Dune sau aveti intentia de a incepe sa o faceti incercati sa creati o stare mentala prealabila primilor pasi, astfel veti putea asista implicat imaginar la istoria tulburatoare creata de-a lungul vietii unicului Frank Herbert a epopeii fara asemanare. Desi in anul 1984 pe 3 decembrie a avut loc premiera filmului la Kennedy Center in Washington, D.C, critica nu a fost generoasa sau obiectiva in recenziile sale.

Dincolo de orice recenzie, parere sau discutie despre Dune faceti personal o incursiune in afara rutinei vietii cotidiene si plonjati in universul lui Frank Herbert, va veti regasi la un moment dat acolo in vreunul dintre personaje si veti avea probabil o noua perspectiva asupra lucrurilor.

Volumele pot fi achizitionate de aici.

Umoristi romani - Gheorghe Brăescu

Gheorghe Brăescu coboară in această lume in anul 1871 și se intoarce de unde a venit in anul 1949. Prizonier de război intr-un lagăr german, plictisit de viață fără perspective incepe să scrie.

Avea aproape 50 de ani, incercase fără succes diferite meserii și deodată, adevarata sa vocaîie se relevă si își incepe cariera de scriitor. Se spune că avea o fire veselă, degajată, plăcându-i să trăiască din plin.

Nu ai fi crezut niciodată că ofițerul acesta albit cu fața luminată de o frunte inaltă, cu ochii in care sclipirile ironice erau impresurate de o urmă de melancolie, a observat cu atâta pătrundere, a sesizat cu atâta acuitate viciile lumii in mijlocul căreia a trăit.

Ridicolul armatei burghezo-moșieresti, viața brutală, ignorantă și stupidă l-au impresionat pe acesta. Niciodata maiorul nu avea să uite imaginea țăranilor imbrăcati in haine ostășesti stând smirnă in fața superiorilor care-i loveau cu indărătnică cruzime.

Schițele lui Brăescu, deși au trezit interes chiar de la publicare, nu au atras decât târziu atenția criticii burgheze care voia să banuiască in aceste lucrări activitatea unui umorist și atât.

Opera sa scrisă intre anii 1918-1942 constituie o puternică satiră impotriva vechii armate ca și impotriva altor instituții și aspecte ale vieții din timpul regimurilor burghezo-moșierești.

Simpatia scriitorului se indreaptă către cei care erau victimele terorii și abuzurilor din armată, către fiii poporului muncitor indiferent de naționalitate.

Un sentiment de revoltă il cuprinde pe cititor când observă in ce consta in trecut instrucția și educația ostașilor și preocupările ridicole ale comandanților.

Pentru ilustrare redau mai jos un scurt fragment din schița "Conferencia"

"O epidemie de cursuri, de școli, de conferinți, de jocuri de război in cameră și pe teren bântuie oștirea. Războiul a scos la iveală o pleiadă de savanți nebănuiți care fac ravagii in rândurile ofițerilor aduși la fața locului cu stăruințe și cu apel nominal s'asculte noile metode.

Grupati pe grade și arme, in sala superbă a Cercului Militar, in care abia pătrunde murmurul surd al vieții din afară, camarazii, plictisiți, descurajati, vorbesc intre ei fără interes. cu priviri ingrijorate de oameni constipați, invitati la masă mare.

Ca și la teatru, apariția conferențiarului e semnalată publicului prin cele trei lovituri clasice: eclipsarea ofițerilor care n'au nevoie, gruparea activiștilor la picioarele catedrei și așezarea periuțelor la pândă, in dreptul cuierului.

Încetul cu încetul, această lume aparte se liniștește, zgomotul slăbește, ondularea capetelor se pierde ca valurile unei mări ce se retrage și conferențiarul apare ras, tuns și frezat, cu surâs de comandă și defilând, fără să clipească, în bătaia ochilor care îl urmăresc, înaintează spre catedră ca chirurgul familiarizat cu masa de operație, târând elegant picioarele ca la cadril.

Într-o atmosferă greoaie de oameni care se pregătesc să doarmă, cu gesturi de operator de cadavre, călăul inșiră, țintuindu-le de pereți, instrumentele sale de tortură: o serie de planșe cu desene microscopice.

Apoi, șiret ca un prelat, inaintează smerit și cu mâinile impreunate aruncă formula sacramentală:

Domnule gheneral,

Iubiți camarazi!

După o pauză calculată cu meșteșug, printr-o mișcare scurtă, se răsucește pe călcîie și răstoarnă in capul generalului care nu clintește urna cu miresme:

Vă mulțumesc dumneavoaastră care sunteți printre noi făclia dela care luăm cu toții lumină, pentru distinsa onoare ce mi-ați făcut dându-mi prilejul să dezvolt azi, înaintea domniilor voastre, istoricul, descoperirea și intrebuințarea tancurilor".

Vă puteți inchipui ce va urma, o savuroasă descriere a nașterii mașinăriei fioroase care să răstoarne munții cum răstoarnă plugul brazdele.

D.D. Patrascanu

Personalitate proeminenta a culturii romanesti a inceputului de secol 20, tatal lui Lucretiu Patrascanu, D.D. Patrascanu ramane etern in galeria spirituala a neamului romanesc de pe plaiurile Moldovei.

D.D. Patrascanu a apartinut cercului Vietii Romanesti. Era moldovean si profesor (de istorie), calitati ce nu trebuie considerate esentiale in general, dar care, in cazul sau au o certa importanta.

In mod staruitor citat alaturi de I. A. Bassarabescu si I. Al. Bratescu-Voinesti, Patrascanu a fost inscris printre succesorii lui Caragiale. In anume privinte filiatia nu poate fi negata, dar umorul si satira romaneasca poarta pecetea tutelara caragialeana, constatarea fiind axiomatica.

Trebuie adaugat insa ca autorul "momentelor" a sintetizat intr-un mod atat de desavarsit si de fara rest valentele umorului national, incat patronatul sau nu obliga la epigonism, ci lasa camp de afirmare originala oricarui talent real.

Ca si ceilalti componenti ai "trinitatii' citate mai sus, D.D. Patrascanu, mai putin artist decat ei, si-a asigurat in proza noastra un loc propriu modest, nu insa neglijabil. Caragiale insusi l-a pretuit intr-o scrisoare din 1909, in care-l numeste "artist amabil si inteligent impressario al atator figuri de comedie umana in costum local romanesc."

Speculand anecdota in operele sale dintre care enumar doar o parte:

Schite si amintiri aparuta in anul 1918, Candidat fara noroc aparuta tot in anul 1918, Domnu' Nae- Scene din vremea ocupatiei apare in anul 1921, Timotheiu Ucenicul opera premiata de Academia Romana a carei aparitie are loc in anul 1921, Invingatorul lui Napoleon, Trei comedii, dovedesc faptul ca umorul sau ramane mereu retinut fara savoarea lui Damian Stanoiu.

Reintalnirea cu D.D. Patrascanu e agreabila ca o conversatie cu un moldovean de treaba care stie sa spuna unele adevarurisi sa iste in juru-i o veselie domoala.

Compte-rendu du premier Congrès International des Études byzantines, Bucarest, 1924

Raportul primului Congres International de Studii bizantine desfasurat in anul 1924 la Bucuresti a fost publicat in anul 1925 la Bucuresti de catre C. Marinescu, secretar trezorier al comitetului organizator, proferor la Facultatea de litere a Universitatii din Cluj.

Cu ocazia celui de-al V-lea Congres International de stiinte istorice tinut la Bruxelles in aprilie 1923, domnul N. Iorga, profesor la Universitatea din Bucuresti, a propus in cadrul sectiunii de istorie bizantina convocarea unui prim congres international de studii si a sugerat ca loc de intrunire capitala Romaniei.

Ideea a fost agreata de catre membrii sectiunii iar data a fost fixata in luna aprilie 1924. La intoarcerea in Romania, s-a constituit comitetul organizator astfel:

Presedinte: N. Iorga, profesor la Universitatea din Bucuresti, membru al Academiei Romane, corespondent al Institutului Frantei,

Vicepresedinti: V. Parvan, profesor la Universitatea din Bucuresti, membru al Academiei Romane si N. Banescu, , rector al Universitatii din Cluj, membru corespondent al Academiei Romane,

Secretar general: preot N. Popescu, profesor la Universitatea din Bucuresti, membru al Academiei Romane,

Secretar-trezorier M. C. Marinescu, maestru de conferinte la Universitatea din Bucuresti, membru corespondent al Academiei Regale de Litere din Barcelona.

Pentru cei interesați, volumul pot fi vizionat si aici.

Anton Bacalbasa- Mos Teaca

Nascut la 21 februarie 1865, Brăila - d. 1 octombrie 1899, Anton Bacalbasa este unul dintre "proletarii intelectuali" de la sfarsitul secolului trecut, a carui activitate literara si publicistica se leaga de miscarea socialista din anii avantului entuziast, atunci cand ideile lui Marx constituiau un program politic pentru o larga grupare de intelectuali. Anton Bacalbasa nu a fost un ideolog al miscarii socialiste, ci gazetarul ei, condeiul viu care i-a ilustrat principiile formulate mai cu seama de C. Dobrogeanu-Gherea[...] Preocuparea constanta pentru dramele sociale care se petrec "in linistea mizeriei" si apartenenta la miscarea socialista l-au indreptat pe Anton Bacalbasa spre teoria gherista a artei cu tendinta; publicistul ia o

 pozitie ferma in principala dezbatere culturala din ultimile doua decenii ale secolului trecut.

Prima calitate a textelor lui Anton Bacalbasa este critica moravurilor si a realitatilor din cazarma facuta cu mijloacele ironiei care devine adesea sarcasm. Autorul cultiva poanta de mare circulatie, oferind naratiunii acel ceva natural care va face din personajul Teaca prototipul literar al unui individ real, verosimil, accesibil experientei de viata a cititorului.

Dand dovada de multa pricepere, sublocotenentul isi instruieste atat de bine recrutii incat acestia "ori dezertau ori mureau dar ieseau adevarati soldati".

"Mos Teaca" si "Din viata militara" sunt cartile unui revoltat iar valoarea lor literara, indiscutabil inegala trebuie apreciata in functie de datele prezentei publicistului in epoca.

Daca inadaptarea era sursa efectului umoristic si principala componenta a "codului" ironic din "Mos Teaca"(fiinta ridicola nu se adapteaza, ci incearca sa modeleze umanul si socialul dupa tiparul cazon pe care il re-prezinta), in volumul din 1895 aceeasi calitate a prezentei personajului in lume este privita din perspectiva tragicului.