Motto: "Cel ce a ştiut să imbine utilul cu plăcutul, distrând pe cititor şi instruindu-l in acelaşi timp, acela a cunoscut adevărata satisfacţie a reuşitei." Horaţiu(Ars Poetica, 343)
Din vremuri imemoriale, preocuparea omului pentru Jocurile Minţii, a constituit un imbold constant-activ, conturându-i acestuia activităţile zilnice şi definindu-i personalitatea in formare.Vorbind despre Anticii Anticilor noştri, Istoria orală, dar mai ales cea scrisă, consemnează inceputurile şi
dezvoltarea acestor Jocuri. Misterele prezente la tot pasul il infricoşau pe om, născând in mintea lui intrebări. Mai mult de-atât, de parcă n-ar fi fost de-ajuns Exilul din Cer, omul se trezeşte in faţa unei creaturi infricoşătoare, Sfinxul, care pune intrebări bietului muritor a cărui piele intră-n saramură dacă nu ştie răspunsul... Incet şi sigur, Mintea iscodeşte neobosit căutând soluţii, răspunsuri, răgazuri in cursa ei cu Timpul. Primele scrieri omeneşti sunt tot enigmatice, greu de descifrat,
necesitând Iniţiere. Hieroglife, Ideograme... Păşind cu greu spre Lumină, omul nu mai are odihnă. Noianul de griji care il copleşesc nu-i mai ingăduie răgazul contemplării Adamice. Şi-a făcut-o cu "mâna" lui doar... Incepe urcuşul sinuos, obositor, plin de capcane către desăvârşirea pe care tocmai o pierduse intr-un acces de slăbiciune. Jocurile Minţii devin cu timpul o alinare, atenuând impulsul natural către violenţă, Mintea se "ascute", devenind o "unealtă" propice cercetării. In Europa,
preocuparea pentru şlefuirea inteligenţei n-a fost departe de tema abordată. Voltaire, iubitor de Tropi şi admirator al lui Du Marsais, autorul Tratatului despre Tropi, era un năstruşnic incifrator de inţelesuri in schimburile sale de notiţe-puzzle chiar cu Frederic cel Mare. Nici in Anglia, interesul pentru Jocuri nu-i mai prejos, acaparând chiar pioase feţe bisericeşti. In Statele Unite avem un exemplu enigmistic chiar pe moneda federală bătută in 1787. La noi in ţară, Dimitrie Cantemir, cel
mai erudit Principe din ultima mie de ani, alcătuieşte in inegalabila lucrare "Istoria Ieroglifică", apărută in anul 1705, o "scară a numerelor şi cuvintelor streine tâlcuitoare", scară ce are menirea de a-l ajuta pe cititor in descifrarea Ieroglifelor şi in inţelegerea limbajului folosit. Aceste cuvinte tâlcuitoare sunt explicate de către autor prin definiţii, date intr-un mod care, pe alocuri il apropie de rebusism. Enigmistica propriu-zisă- rebusismul, a luat naştere la noi la sfârşitul anului 1925 odată
cu "Gazeta de Duminică". In această publicaţie se pot găsi primele Jocuri intelectuale, iar Părintele enigmisticii culte este socotit a fi D. Bartolomeu. Careul de cuvinte incrucişate, minunata descoperire a lui Victor Orille- presupusul inventator al acestuia, s-a răspândit ca fulgerul ajungând şi la noi, astfel incât, primul careu apare la data de 13 Iunie 1925 in revista "Oglinda Lumii" al cărei redactor este D. Bartolomeu. Totuşi, neobositul senior al rebusismului românesc, rămâne fără
putinţă de tăgadă N. Gh. Popescu-Rebus. Tudor Arghezi ilustrează in prefaţa cărţii sale "Cuvinte Potrivite şi Incrucişate" apărută in anul 1934, intâlnirea cu acest "magician": "In materia Cuvintelor Incrucişate, Maestrul meu este N. Gh. Popescu-Rebus, de vreo două ori mai tânăr(...) Ştiţi despre ce domn Popescu vorbesc: Dl. Popescu, căruia i se zice Popescu-Rebus, identificat cu arta de a construi mistere şi de a ghici in ghiocul celulei(...) Dacă am căuta definiţia profesiunii
sale, ar trebui să incercăm titluri noi ezitând intre cuvintilist şi crucişolog." O altă figură reprezentativă a rebusismului românesc a fost Mihail I. Popescu. Poliglot, erudit, altruist, şi voluntar, s-a evidenţiat şi s-a impus treptat pe măsură ce colegii săi au inceput să-i descopere calităţile. Vă invit spre delectare, să răsfoiţi propria mea colecţie care cuprinde numeroase publicaţii, amintind că, in ciuda fundalului vremii, oamenii aveau preocupări nobile, sperând că şi astăzi, acestea
mai există...
