Corespondenta presedintelui Consiliului de Ministri al URSS cu presedintii SUA si cu primii ministri ai Marii Britanii din timpul marelui razboi pentru apararea patriei 1941-1945

An aparitie 1958 la Bucuresti, Editura de Stat pentru literatura politica

Traducere dupa originalul in limba rusa aparut in anul 1957.

Tiraj 18250 exemplare cartonate cu supracoperta.

Volumul I, 500 pagini, cuprinde corespondenta lui I.V. Stalin cu W. Churchil si C. Attlee.

Volumul II, 364 pagini, cuprinde corespondenta lui I.V. Stalin cu F. Roosvelt si H. Truman.

VANDUT! 

Istoria Teatrului in Romania

Istoria Teatrului in Romania  a fost publicata sub egida Academiei Republicii Socialiste Romania in doua volume sub ingrijirea Academicianului George Oprescu. 

Primul volum apare in anul 1965 iar in 1971 al doilea. Primul volum cuprinde Istoria Teatrului in Romania de la inceputuri pana in 1848 iar al 2- lea de la 1848 pana in 1918. Ambele volume sunt bogat ilustrate. 

Volumele pot fi achizitionate de aici.

Regenerarea Neamului Romanesc - Episodul II

"Românului îi este greu până se apucă de o treabă, că de lăsat se lasă repede".

Ion Creangă

Episodul II

Marii slujbaşi găsesc însă mijlocul de a deveni "milionişti cu palaturi" în paguba contribuabilului. Tot de acolo şi strâng averile fabuloase ale oamenilor politici ca pe timpul vizirilor.

Averile fiind în stăpânirea "câtorva persoane numărate", poporul se poate numi sărac, "cu cei bogaţi dimpreună", într-o ţară legendar de îmbelşugată.

Din pricina slăbiciunii noastre, comerţul şi industria sunt în mâna străinilor, leul e o monedă ridicolă, standardul vieţii e jos de tot.

Prin corupţia organelor administrative, încetăţenite cu acte false, a sporit considerabil numarul deja enorm al minorităţilor. Nicio politică de colonizare cu români din ţările vecine nu se urmează, ca să nu supărăm minorităţile, de care partidele politice sunt legate prin carteluri electorale.

Ungurii, bulgarii, sârbii şi ruşii desfiinţează minorităţile româneşti din ţările lor, pe faţă, cu brutalitate şi cu dispreţ, în nepăsarea totală a guvernelor noastre, în apatia mohorâtă a opiniei publice.

Pe lângă toate acestea, suntem şi dezarmaţi. Am găsit un norod orb şi am ajuns în urma tuturor neamurilor ca pe timpul boierului Dinicu Golescu.

Acesta e tabloul civilizaţiei noastre. Incapacitatea şi spiritul de pradă al conducătorilor nu e cauza ci efectul stării generale de lucruri, aceşti nepregătiţi, aceşti exploatatori sunt doar produsul mediului obştesc, de un nivel moral şi intelectual atat de scăzut.

Cu ştiinţă sau poate inconştient, ei lasă ţara să se descompună, să piară. Iar Omul Istoric al României încă nu s-a ivit.  

Ce fază sociologică reprezintă starea actuală a poporului român?

"E senilitatea societăţii. Massa umană, la capătul evoluţiei, îşi trăieşte agonia câtăva vreme încă, până când un joc al hazardului (invazie, război) îi dă lovitura din urmă".

Pe ruinele interesului obştesc creşte tare ca mărăcinele interesul personal, egoismul omului întors la natura primitivă. E dispariţia dezinteresării eroice, e imoralitatea şi corupţia publică devenită sistem; e tirania primului condottier, dominând în absenţa totală a indignării colective, e leşinul agoniei, lăsarea tuturor în voia apelor care duc spre moarte.

Este aidoma Italia slabă şi bătrână din epoca pre-mussoliniană, înainte de zgâlţîirea violentă care a întinerit-o, i-a redat vigoarea vitală.

Am impresia că românii şi-au împlinit rolul istoric, după ce au apărat Europa de huni, de tătari şi de turci, de bolşevismul rusesc şi de megalomania maghiară, se retrag de pe scena lumii, nemaiputând sa creeze Oameni...

Continuarea in episodul următor III

Regenerarea Neamului Romanesc - Episodul I

"Românului îi este greu până se apucă de o treabă, că de lăsat se lasă repede".

Ion Creangă

Studiul de filosofie socială, Regenerarea Neamului Românesc de N. Porsenna apare in anul 1937 prin bunăvoinţa Editurii Cugetarea.

Motto-ul este relevant pentru fatalismul mioritic etern manifest in genele locuitorilor Planetei România:

Capitolul I

Instituţiunile sociale şi factorul om

Starea societăţii româneşti

     Rezultat al unei evoluţii milenare, in împrejurari istorice osebit de tragice - cum n-au fost hărăzite in Europa decât popoarelor din Peninsula Balcanică - civilizaţia românească a fost nevoită, prin a doua jumătate a secolului XX, să pornească viaţa socială de la început, clădind pe un nou Deşert.

Asuprirea asiatică şi regimul de devastare care a durat cinci veacuri, apoi epoca fanariotă şi în sfârşit partidele politice în epoca modernă, au zădărnicit nu numai dezvoltarea exterioară a civilizaţiei, ci au avut o dezastruoasă înrâurire asupra Sufletului Rasei, i-au modificat mentalitatea, Spiritul, caracterul, Morala, au prefăcut cu alte cuvinte, însăşi cauza faptelor omeneşti, determinarea lăuntrică.

Spre a se vedea cu ce stare sufletească a trebuit să intre poporul român în era civilizaţiei sale, vom cita câteva aprecieri făcute prin a III-a decadă a veacului XIX de cel dintâi boier român cu suflet european, de primul care a călătorit, a observat, a făcut paralela intre civilizaţia Europei şi a Patriei sale, a scris şi a povăţuit.

Este boierul muntean Dinicu Golescu de la care ne-a rămas interesanta "Însemnare a călătoriei mele în anii 1824, 1825, 1826". Reproducem câteva amănunte care dezvăluie spiritul dominant al epocii sale, singurul ce interesează în faza de devenire a unei societăţi.

 Cel mai frecvent cuvânt pe care-l auzea la vremea aceea era "adu bani". Deşi ţăranii unguri lucrau 200 de zile pe an pentru stăpânire, iar ai noştrii numai 12, ţăranul ungur era civilizat şi prosper, pe când cel român zăcea în cea mai înfiorătoare mizerie. Pricina? "Adu bani". Regimul de jaf.

 Funcţionarii noştri "ajung în puţini ani milionişti cu palaturi", deşi când au intrat în slujbă erau "trenţăroşi cu picioarele goale". La noi s-a aţâţat luxul şi scârboasa diplomatică. Şi conchide înţelept boierul:

"În orice parte de loc va fi bogăţie numai la câteva persoane numărate, acel loc este numit sărac, dimpreună chiar cu acei bogaţi".

Această stare de lucruri a putut dăinui fiindcă noi "am găsit un norod orb" şi astfel "am rămas în urma tuturor Neamurilor".
  

 Ca mijloc de vindecare, între multe altele, boierul sfătuieşte "depărtarea de lux şi îmbrăţişarea economiei", administraţie părintească, etc. reforme pentru care au luptat generaţiile trecute şi care în parte s-au înfăptuit.

De la 1825 pânâ azi am evoluat...
Înaintarea noastră a fost de suprafaţă şi în metodă, dar nu în Spirit. Mentalitatea a rămas aceeaşi şi acelaşi fondul civilizaţiei, cu toate aparenţele, de altfel străvezii.

Ca şi pe timpul lui Dinicu Golescu, satele sunt exemple tipice de mizerie, ignoranţă şi boli. La oraşe, o vagă faţă de civilizaţie, câteva clădiri mari pe străzi murdare ( unde toate grădinile au fost nimicite), câteva automobile, tot mai puţine, venite pe de-a gata din fabricile străine.

Şi subt această subţire pojghiţă de Occident, aceeaşi colcăire de viaţă primitivă. Nicio lucrare publică, niciun kilometru de cale ferată nu se mai construiesc. Drumurile noastre au ajuns ca în junglele Africei. Astăzi nu se mai jefuieşte ţăranul, ci bugetul public.

Partidele politice, organizate ca cete de pradă, numesc pe toţi membrii lor în slujbe de stat.Această armată de funcţionari inutili neputând fi plătită, sunt ţinuţi cu toţii cu lefuri de sărăcie, siliţi să trăiască din mită şi bacşiş.

Continuarea in episodul următor II

Alexandru Ioan I. Cuza

In preajma aniversării Unirii Principatelor Române, aduc in conştiinţa compatrioţilor volumul bibliofil "Domnia Marelui Domnitor Alexandru Ioan I. Cuza şi epoca glorioasă a românilor" de M. Savel, a treia ediţie apărută in anul 1914 la Bacău la editura Progresul/M. Haber. Cartea este o scriere dedicată de autor naţiunii române de atunci despre omul de stat patriot şi devotat care a fost Alexandru Ioan I. Cuza. Cuza Vodă era un om cu o vastă cultură, iubea mult armata şi dreptatea. Avea statura mijlocie, părul blond închis, faţa rasă purtând numai barbişon, fruntea mare, privirea inteligentă şi pătrunzătoare, talia dreaptă şi pieptul larg. Era indatoritor şi de câte ori te rugai la el îţi indeplinea cererea. Ura de moarte pe boieri, de aceea, în tot timpul domniei a căutat să-i distrugă şi a reuşit. Ura grozav primirile oficiale. Când a trecut prin Galaţi ca să meargă la Constantinopol, toţi se aşteptau să tragă la vreuna din locuinţele luxoase ale bogătaşilor de acolo dar el, coborî la mica şi modesta locuinţă a maicei sale astfel precum ar fi făcut-o când nu era decât un simplu pârcălab.

Conversaţia lui era plăcută. La masă mânca în toate zilele cu invitaţi şi ofiţeri de serviciu. După masă conversa cu toţi şezând toţi jos şi uitând că este Domn.

Era inamic al oricărei etichete de Curte. Râdea de nişte oameni ai săi, tipuri de inventatori de etichetă, când aceştia îi prezentau un regulament cum să primească la Curte. Pe linguşitori îi dispreţuia când ghicea întrînşii un interes.

Nu-i plăceau călugării că sunt ipocriţi, îi plăceau militarii căci aveau inimă şi oase de aruncat pentru Patrie. Înainte de Unire, către finele domniei fanarioţilor un profund întuneric domnea peste România. Ignoranţa domneşte pretutindeni, străinul împărţeşte. Moartea arborează drapelul ei iar geniul pustiirii se găteşte a mai şterge o naţiune din cartea vieţii.

Aceştia sunt românii ce nu se mai cunosc pre ei înşişi. In secolul al 18- lea sub domnia fanariotă românii pierd aproape şi conştiinţa naţională. Dovada degradarii morale a acestui popor este că eforii şcolilor in domnia lui Caragea, adică bărbaţii cei mai luminaţi, erau convinşi că limba românească nu poate exprima ideile ce reclamă ştiinţa, artele şi altele.

Mulţumită patrioticei iniţiative a mitropolitului Veniamin Costache, românii din Moldova putură saluta începutul secolului al 19- lea cu infiinţarea seminarului românesc central de la Socola.

Alexandru Ioan I. Cuza fu ales Domn al Munteniei în ziua de 24 Ianuarie 1859. Comunicându-i-se la Iaşi acest fapt, acesta dete o proclamaţie către popor prin care exprimă recunoştinţa sa şi anunţă venirea la Bucureşti.

După proclamarea adunării s-a ales o delegaţie compusă din: Scarlat Creţulescu, Episcopul de Argeş, N. Opranu, C.A. Rosetti, A. Florescu şi B. Slătineanu care să meargă la Iaşi să comunice npului domnitor alegerea sa.

Iata cateva fragmente din actul prin care Alexandru I. Ioan Cuza a fost notificat despre alegerea sa ca Domn:

Prea Înălţate Doamne,

"Adunarea Electivă a Principatelor Tării Românesti deschizându-se la 23 Ianuarie şi după verificarea mandatelor deputaţilor, constituindu-se in ziua de 24 Ianuarie în deplină legalitate şi-a făcut datoria de a începe lucrările sale de alegere a Domnului care este întîia operaţie ce se prescrie de convenţie.

Aflându-se ieri în număr de 64 deputaţi din 77, adică peste trei părţi cerut de lege, a procedat la alegere ţi numele Înălţimii Voastre a ieşit din urnă cu unanimitatea tuturor voturilor în aclamaţiile entusiaste ale Camerei".[...]

Răspunsul lui Cuza Vodă

"În numele actului naţional şi măreţ prin care adunarea electivă din Bucureşti a întrunit coroanele Ţării Româneşti şi a Moldovei, declar că pe cât sunt de mândru de a mă găsi pe tronul Moldovei pe atât sunt asemenea mândru de a vedea numele meu înscris în rândul Domnilor Ţării Româneşti.

În ochii mei, actul ce laţi săvârşit domnilor deputaţi de peste Milcov este triumful unui principiu mântuitor ce viază cu tărie îi inimile românilor, principiul frăţiei româneşti. El ne-a scăpat de pierdere în trecut, el ne reînvie în timpul de faţă, el ne va aduce la bine şi în viitor.

Să trăiască dar frăţia românească, să trăiască Principatele Unite!".

Vechea arta religioasa la romani

Cartea lui Nicolae Iorga - Vechea arta religioasa la romani apare in anul 1934 la editura episcopiei Hotinului, când cărturarul era și presedintele Comisiunii Monumentelor Istorice.

Volumul, ilustrat cu 48 de reproduceri, este structurat in cinci capitole după cum urmează:

1) Icoana romanească

2) Argintăria românească

3) Miniaturile românești

4) Sculpturile in lemn

5) Țesăturile.

In chestiunile preliminare, Nicolae Iorga precizează câteva aspecte esențiale pentru ceea ce se poate defini ca artă religioasă.

"Care este cea mai veche icoană românească?

Ce se ințelege prin icoană românească?

După ce se cunoaște că o icoană este mai veche și alta mai nouă?

Ar fi cu desăvârșire absurd dacă in domeniul acesta ar spune cineva că deosebitele nații creștine sau, intr-un domeniu mai restrâns, deosebitele nații ortodoxe au inventat fiecare icoane pe care să nu le fi avut alte nații creștine și alte nații ortodoxe. De o bucată de vreme se creează și curente indigene.

Ceea ce s-a împrumutat se adaptează după ochiul zugravului, după felul de a ințelege frumosul și sfințenia unui intreg popor.

Tradiția prin urmare există și se poate merge mai departe cu dânsa dar, deodată, in mijlocul tradiției, vine ceva care i se opune și trebuie să se facă deosebirea foarte limpede intre ceea ce este aiurea și între ce s-a făcut la fața locului.
 

Venind acum la cealaltă intrebare: după ce se cunoaște Dar dupa ce elemente? Intrucât icoanele ca și picturile murale, ca și miniaturile, se iau - am spus-o și mai sus, după originale mai vechi, in această privință nu există un mijloc de a fixa o cronologie.

Se fac astăzi pretutindeni, și în Europa și in America, studii cu privire la această chestie a derivărilor iconografice. Acum în urmă, un american a izbutit să găsească în chipurile apostolilor, astfel cum sunt reprezentați in cele mai vechi miniaturi, ca și in alte elemente ale artei creștine, modele care vin din antichitate.

Dar pe lângă ce este înfațișat intr-o icoană - de altminteri ca și într-o frescă, ca și într-o miniatură - mai este și stilul. Definirea cronologică a stilurilor este foarte grea.

Când însă datarea lipsește, încă este un mijloc sigur de a fixa epoca, mijloc pe care l-am întrebuițat și eu de atâtea ori: felul cum sunt făcute literele care întovărășesc pictura, acelea care, deasupra capului sfântului dau numele lui".

Închei cu un fragment dintr-o conferință despre miniaturile românești ținută la Fundația Dalles in anul 1933:

"[...] Onorat auditoriu, miniatura joacă în Evul Mediu unrol foarte mare, mult mai mare decât acela care i-a fost acordat. Lumea a fost zgârcită față de dânsa. Dacă veți răsfoi orice istorie a artelor, veți vedea că miniatura este așezată între artele minore, acolo intr-un colțișor.

Aceasta fără niciun fel de dreptate, fiindcă arta nu se socotește după dimensiuni. Miniatura românească este întîi din Moldova, indiferent care este originea ei. În Moldova, prin urmare, au apărut cele dintâi manuscripte cu miniaturi.

Veți vedea în ce condiții au apărut și vă veți mira ca și mine de gradul înalt al valorii artistice pe care moldovenii îl ating de la început".

Compte-rendu du premier Congrès International des Études byzantines, Bucarest, 1924

Raportul primului Congres International de Studii bizantine desfasurat in anul 1924 la Bucuresti a fost publicat in anul 1925 la Bucuresti de catre C. Marinescu, secretar trezorier al comitetului organizator, proferor la Facultatea de litere a Universitatii din Cluj.

Cu ocazia celui de-al V-lea Congres International de stiinte istorice tinut la Bruxelles in aprilie 1923, domnul N. Iorga, profesor la Universitatea din Bucuresti, a propus in cadrul sectiunii de istorie bizantina convocarea unui prim congres international de studii si a sugerat ca loc de intrunire capitala Romaniei.

Ideea a fost agreata de catre membrii sectiunii iar data a fost fixata in luna aprilie 1924. La intoarcerea in Romania, s-a constituit comitetul organizator astfel:

Presedinte: N. Iorga, profesor la Universitatea din Bucuresti, membru al Academiei Romane, corespondent al Institutului Frantei,

Vicepresedinti: V. Parvan, profesor la Universitatea din Bucuresti, membru al Academiei Romane si N. Banescu, , rector al Universitatii din Cluj, membru corespondent al Academiei Romane,

Secretar general: preot N. Popescu, profesor la Universitatea din Bucuresti, membru al Academiei Romane,

Secretar-trezorier M. C. Marinescu, maestru de conferinte la Universitatea din Bucuresti, membru corespondent al Academiei Regale de Litere din Barcelona.

Pentru cei interesați, volumul pot fi vizionat si aici.

Acte privitoare la autocefalia Bisericii Ortodoxe Romane 1885

In anul 1885 mai precis la data de 25 aprilie a avut loc recunoasterea Bisericii Ortodoxe Romane ca biserica autocefala de catre Patriarhia de la Constantinopole. 

autocefalía s. f. este definita ca si: "Conducere de sine stătătoare a unei Biserici ortodoxe naționale". Bisericii Ortodoxe Române i s-a recunoscut autocefalia în 1885, în timpul mitropolitului primat Calinic Miclescu, prin Tomosul de autocefalie semnat de patriarhul ecumenic de la Constantinopol Ioachim IV și de 10 membri ai Sinodului patriarhal în același an. – Din fr. autocéphalie (‹ gr. autokefalia).

Spicuim cateva randuri din actul de recunoastere si mesajul regal pentru deschiderea sesiunii Sfantului Sinod din primavara anului 1885: 

"Prea Sfinti Parinti

Sfantul Sinod al Bisericei autocefale ortodoxe romane are a inregistra de asta data un fapt de mare insemnatate.

Sunt fericit a anunta Prea Sfintiilor Voastre ca autocefalia seculara a Bisericei ortodoxe romane a capatat bine-cuvantarea Santitatei Sale Patriarhul Ecumenic si ca astfel positiunea Bisericei romane egal indreptatita cu celelalte Biserici ortodoxe autocefale, surorile ei de aceeasi credinta si de acelasi rit, se afla bine definita.

Acest bun rezultat l-am obtinut prin staruintele Guvernului Meu, cu concursul luminat si patriotic al Sfintilor Mitropoliti si Episcopi ai Bisericei romane si gratie inaltelor simtaminte de adevarata fratie crestineasca ce insufleteste pe Santitatea Sa Ioachim IV si pe Santul seu Sinod".[...]

Fragment din Tomosul Autocefaliei Bisericei Ortodoxe Romane:

"In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh,

"Nimeni nu poate pune alta temelie" dice Marele Apostol al nemurilor, "decat cea asezata, care este Iisus Hristos".

Deci pe aceasta una si singura, tare si neclintita temelie fiind totdeauna asezata Biserica lui Hristos, cea una, Santa, Catolica si Apostolica, conservata nedesolubila unitatea credintei intru legatura dragostei.

Si astfel aceasta unitate ramanand neatinsa si necladita in toate veacurile, afacerile de administratie eclesiastica si de ordinea demnitatilor se pot modifica in vedere cu positiunea Tarilor".[...]

Ziarul stiintelor populare si al calatoriilor 1923

Ideea fondarii unei asemenea reviste a avut-o Luigi Cazavillan, care in 1884 editeaza "Ziarul călătoriilor și al întâmplărilor de pe mare și uscat" fiind considerata  "Cea mai veche si mai apreciata revista scrisa pe intelesul tuturor pentru raspindirea stiintei si cunoasterea lumii prin calatorii"

Bogat ilustrat, Ziarul stiintelor populare si al calatoriilor ofera o multitudine de articole din numeroase domenii en vogue: stiinta in mod special, arta, calatorii, spiritualitate si istorie, tehnica, stiri utile, sfaturi practice, umor si celebra rubrica "De toate". 

Cel mai savuros capitol al ziarului era "Rubrica cetitorului" presarata cu intrebari pe masura publicului lui Aristofan din Grecia antica.

Spre exemplificare: 

Cititorul D. Radoslav intreaba: "Cine a introdus si pus baza contabilitatii in Romania si in ce an? Unde a fost primul birou de contabilitate?"

Cititorul D.P. Florin intreaba, retineti, in anul 1923, "Unde pot gasi o carte de limba esperanto, una de limba chineza, una de japoneza, una de indiana, una de  persana si un dictionar de limba esperanto?" 

Periplul in timp ne infatiseaza obiectiv conceptul de evolutie in sensul descresterii acesteia, paradoxal, pe masura trecerii timpului.

VANDUT

Transilvania, Banat, Crisana, Maramures 1918-1928

           În momentul în care monumentala enciclopedie Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul. 1918-1928, apărută integral în 1929 (3 volume, Bucureşti, Cultura Naţională, 1929, în total 1583 p., inclusiv indici de persoane şi de locuri), deci în timpul celei dintâi guvernări naţional-ţărăniste (Preşedinte al Consiliului de Miniştri, Iuliu Maniu), tocmai a apărut, unele consideraţii se impun.

În primul rând, ediţia originală în trei volume masive a ambiţionat să   reprezinte – ceea ce a reuşit cu maximă strălucire şi pentru un timp îndelungat – un tablou şi un bilanţ al evoluţiei şi stării provinciilor după cel dintâi deceniu al apartenenţei lor la România Mare. Opera, evident marcată de un spirit enciclopedist, fusese pregătită de un comitet de redacţie prezidat de D. Gusti, viitorul coordonator al celebrei Enciclopedii a României (4 volume, 1938-1943),  asistat fiind de Emanoil Bucuţa. Ea beneficia de solide contribuţii şi intervenţii, purtând semnătura unor personalităţi ştiinţifice de imens prestigiu naţional şi european – N. Iorga, R. W. Seton-Watson, Emanuel de Martonne, Wickham Steed, Liviu Rebreanu, Onisifor Ghibu, Nicolae Colan, Sextil Puşcariu, S. Mehedinţi, G. Vâlsan, Ştefan Meteş, Zaharia Bârsan, Constantin Moisil, George Moroianu, Sabin Manuilă, Al. Borza, R. Vuia, I. I. Lapedatu, V. L. Bologa ş.a.

Prezint alaturat doar doua dintre ele salvate cu greu de la distrugere sau reciclare.

Statutele societăţii politehnice

Statutele Soc. Pol. 1892	Buletinul Soc. Politec.1931
Chestiuni de examen 1923	Buletinul+Societatii+Politehnice+1927

Societatea Politehnică din România implineşte in ziua de 19 Decemvrie anul acesta o jumatate de veac de existenţă neintreruptă.

"Societatea Politecnică din România implineşte in ziua de 19 Decemvrie anul acesta o jumătate de veac de existenţă neîntreruptă.

Faptul că această Societate a putut străbate 50 ani,- vreme in care din cei 52 întemeietori ai ei a rămas numai unul in viaţă,-dovedeşte că Societatea a fost intemeiată pe un teren sănătos, pe care valurile de criză prin care a trecut ţara nu l-a putut slăbi.

Ea nu a fost doborâtă, ci din contră a fost bine intreţinută.din cauză că a fost folositoare, că a corespuns unei necesitîţi imperioase pentru viaţa ştiinţifică şi economică a ţării.

Ea a avut scris pe pergamentul pus la temelia ei, cuvintele rostite de Marele Rege CAROL I la 18-30 Octomvrie 1881, după inaugurarea primei linii de drum de fer construită de inginerii români: "Succese strălucite, progrese insemnate, doândite prin noi inşine."

In articolele care urmeză se imbrăţişează chestiuni de ştiinţă pură, de geniu civil şi militar, de tehnică a construcţiilor, transporturilor şi a industriilor. Din ele se poate vedea in ce măsură Societatea Politehnică şi membrii ei au răspuns diviziei de mai sus.

Este  insă locul ca mai inainte să arătăm cum s-a infiinţat Societatea Politehnică, să pomenim pe cei dispăruţi, care prin priceperea lor, prin munca lor, prin dragostea către profesiune şi ţară, au condus, au sprijinit şi au înălţat Societatea noastră.

Vom arăta apoi cum s-a dezvoltat Societatea Politehnică şi de ce mijloace a dispus până azi.

Infiinţarea Societăţii Politehnice

După experienţe foarte costisitoare, şi deseori triste, făcute cu darea in concesiune a lucrărilor publice la streini, in urma răsboiului din 1877, conducătorii patrioţi ai ţării in frunte cu Ion. C. Brătianu au pus pe inginerii români să execute singuri linii ferate, poduri mari şi şi alte lucrări de utilitate publică.

Prima linie ferată executată in aceste condiţiuni a fost linia Buzău-Mărăşeşti, sub direcţiunea Inginerului Dimitrie Frunză, inaugurarea ei s-a făcut in ziua de 18/30 Octomvrie 1881 in prezenţa Regelui Carol I.[...]

[...] Oamenii de ştiinţă, Inginerii, Ofiţerii de arme speciale şi Antreprenorii care se aflau acolo, entusiasmaţi de acest succes al tecnicei române, au găsit că nu mai este timpul de a lucra şi de a se instrui izolat, şi că se impune crearea unei Asociaţiuni puternice  care să lupte pentru propăşirea ştiinţifică şi economică a ţării, şi de aceia, chiar in acea seară, s-au intrunit su preşedinţia ministrului Dabija şi au hotărât:

"A se constitui in Societate de ingineri şi arhitecţi indigeni şi streini, in scopul de a menţine in curentul desvoltării ştiinţei, comerţului şi industriei din celelalte ţări şi a căuta a le pune in raport cu trebuinţele şi necesităţile ţării, prin o discuţiune intinsă in sânul Societăţii". Iată de unde a pornit Societatea Politehnică.

Acesta este un fragment rostit de ION IONESCU, vicepreşedinte al Societăţii Politehnice, cu ocazia aniversării semicentenarului (1881-1931) Societăţii Politehnice.

Monografia Liceului Gh. Lazăr 1860 -1935

Apărută in anul 1935 la Institutul de Arte Grafice "Luceafărul" din Bucureşti cu prilejul împlinirii a 75 de ani dela infiinţarea liceului, monografia prezintă detaliat perioada parcursă de la deschiderea porţilor.

Este important de ştiut că această lucrare comemorativă s-a tipărit in 3000 de exemplare dintre care 300 pe hârtie Kunstdruck, numerotate de la 1-300, şapte sute pe hârtie velină, numerotate de la 301-1000 şi două mii pe hârtie semi-velină, numerotate de asemenea.. Exemplarul de faţă poartă numărul 256 făcând deci parte din prima serie.

Tabla de materii este structurată in XI capitole urmate de un indice alfabetic.

Primele file sunt ilustrate cu portretele: Domnitorului Alexandru Ioan I Cuza- intemeietorul gimnaziului "Gh. Lazăr", Regelui Carol I, Regelui Ferdinand şi M.S. Regelui Mihai.

In seria de figuri eroice ale culturii şi simţirii româneşti, Gheorghe Lazăr se inscrie printre acestea. S-a născut in anul 1779 in Ardeal intr-un sat românesc din vecinătatea munţilor satul Avrig, din apropierea Sibiului, centrul mişcărilor de cultură şi simţire românească.

Cuvântul introductiv aparţine lui Mihail Stoicescu, directorul liceului de la acea vreme care prezintă cu emoţie inaugurarea la 1 Ianuarie 1860 a firavei instituţiuni. Nimeni dintre cei care asistau la festivitatea din casele boierului Măcescu, n-ar fi putut bănui că, in curând, acest gimnaziu avea să se ridice pe o treaptă inaltă  şi că avea să-şi impletească statornic soarta cu aceea a culturii şi a dezvoltării neamului românesc.

Pentru cei inetresati volumul poate fi vizionat si aici.

Cărţi rare(10)- Nicolae Iorga - Histoire des Roumains et de la romanité orientale

Saved from fire, books reveal history as it is! Who wants to hide history? Do you know the answer?... Try to mix water and oil! In a few moments, each will be back again to their natural form...

Nicolae Iorga- ICONOGRAFIA

De la inceputurile religiei omul a avut nevoie cu disperare să-şi imagineze cum arată Dumnezeu! Cum poţi vorbi cu Legea  Gravitaţiei dacă nu ştii ce culoare are părul ei?!... Deşi Domnul spune in Vechiul Testament că nu ne este permis să avem Idoli, exact asta facem! Pictăm din Imaginaţie o grămadă din inchipuirile noastre spunând: "Iată cum arată Dumnezeu!" Această carte a "gustat" căldura focului. Acest meşteşug antic a a rămas pentru a oferi privitorului puţină pace interioară.

 Since the beginning of religion man needed desperately to imagine how God looks like! How can you talk to the Law of Gravitation if you don't know the color of the hair? Although in the Old Testament Lord said that we are NOT allowed to have Idols, this is exactly what we are doing! We paint from imagination a lot of our dreams and we say that : "This is how God looks like!" This book "tasted" the heat of fire. Now the same antic skill remained to offer to the watcher a little inner peace.

This is : Nicolae Iorga- ICONOGRAPHY- Art of Painting Temples and Icons.

CATALOGULU ALFABETICU DE CARTILE AFLATE IN BIBLIOTECA CENTRALA 1865

Catalogulu alfabeticu de cartile aflate in Biblioteca Centrala 1865, lot 4 bucati:

1) Catalogulu alfabeticu de cartile aflate in Biblioteca Centrala, volumul I, autor Ion Garleanu, an aparitie 1865, Bucuresti Imprimeria Statului, 580 pagini

2) Catalogul Bibliotecei Centrale din Bucuresci, volumul II, autor Gr. I. Dianu, an aparitie 1869, Bucuresti Imprimeria Statului, 520 pagini ( lipsa coperti fata/spate.

3) Catalog de numele autorilor aflati in Biblioteca Centrala, volumul III, autor Gr. I. Dianu, an aparitie 1869, Bucuresti Imprimeria Statului, 264 pagini

4) Catalogu Alfabeticu de cartile aflate in Biblioteca Centrala, suplimentu la vol I-II, autor Gr. I. Dianu, an aparitie 1869, Bucuresti, Imprimeria Statului, 94 pagini.

Exemplarele se pot achizitiona de aici.

Prefacia:

"Unu Catalogu este o listă de uvrage ce conţine o bibliotecă. Acestu Catalogu, se pote face prin doă metode:

Prin Ordulu Alfabeticu, după autoru seu titlu; şi prin Ordulu systematicu, dupe deosebitele sciinţi ce tratedă acele uvraje.[...]

Am intreprins dar Catalogu alfabeticu, pentru a areta cât mai ingrabă, atât la increderea ce a avut, D-lu Ministru Creţulescu, numindu-mă Bibliothecar, câtu şi dorinţa mea de a areta publicului cititoru avuţia Institutului nostru, care pene acum a fostu necunoscută"[...].

Notă: Observaţi prefacerea Limbii Noastre de la jumătatea secolului al XIX-lea până acum. Notabil este faptul că dacă un bibliotecar ortografia cu diacritice, cu atât mai mult un scriitor sau un gazetar...

Cărţi rare(2) - Ocolul Pământului in şapte luni şi o zi

Volumul I

Volumul II

Volumul V

Călătorie făcută cu A.S.R. Principele Carol, Moştenitorul Tronului.

Lucrare exceptională apărută in cinci volume in a doua decadă a secololui al XX-lea are toate exemplarele iscălite de autor şi conţin un numar de ordine. Este dedicată A.S.R. Principelui Moştenitor al tronului României Mari. 

Volumele prezentate in imagini sunt: 

 I- Egiptul 

Cuprinde călătoria din ziua plecării din Bucureşti şi până in ziua debarcării la Colombo in insula Ceylon )21 Februarie- 10 Aprilie 1920).

II.A.- India 

Cuprinde descrierea drumului şi timpului petrecut in insul Ceylon cu măreţele procesiuni religioase cu zeci de elefanţi.

V.A.- Japonia.

Cuprinde doar Japonia fascinantă şi misterioasă.

Cărţi rare(1) - Le Tour du Monde 1868

Potrivit Principiului vaselor comunicante, in societatea de pe Terra, căci doare despre aceasta pot face constatări, când Morala a fost sus, evident că, mijloacele tehnice erau mai inapoiate, permiţând omului să-şi folosească insuşirile naturale pentru a observa lumea din jur. Când tehnologia este avansată, Morala pierde, firesc, prin diferenţă, terenul minuscul pe care se poate manifesta.

Incep un ciclu de prezentare a unor cărţi de voiaje şi călătorii prin lume, in epoci in care a scrie, a tipări, a ilustra reprezentau adevărate provocări tehnice.

Bucuraţi-vă de "Le Tour du Monde" de Edouard de Charton, jurnal apărut in anul 1868.

VANDUT

Marele Dicţionar Geografic al României

Capodoperă statistică realizată de un Colectiv de Cărturari, căci la acea vreme, ca dealtfel oricând, de-a lungul istoriei, cine studiază sau documentează un domeniu tematic nu poate ocoli domeniile conexe care se intrepătrund organic cu "studiul de caz", devine prin forţa imprejurărilor nimic altceva decât cărturar.

Colectivul, precum spuneam a fost alcătuit din George Ioan Lahovary, C.I.Brătianu şi Grigore Tocilescu. Elaborarea a fost anevoioasă prin lipsa de entuziasm şi interes a celor fără viziune care nu doreau să iasă din monotonia rutinei şi să devină cobaii unui experiment temerar.

Totuşi, Lahovary personalitate educată şi instruită la Heilderberg şi Karlsruhe, fiind inginer ca formaţie profesională, dar vizionar şi patriot, a mobilizat micile autorităţi locale, chiar prin stimulente materiale, să elaboreze dicţionarele pe judeţe.

Prelucrarea acestor 32 de compendii statistice a durat 12 ani. In afară de acestea, mai apar incă două dicţionare ale provinciilor Române in afară de Regat:

- Al Basarabiei, elaborat de Zamfir C. Arbore in anul 1904, editat la Atelierele Grafice Socecu

- Al Bucovinei, elaborat de Emanuil Grigorovitza in anul 1908, editat tot la Socecu.

Acelaşi Lahovary infiinţează impreună cu Al. Cantacuzino, Societatea Geografică Română. Pentru acest proiect a fost susţinut şi incurajat de Carol I care a şi participat la Şedinţa de inaugurare care a avut loc la 15 Iulie 1875. Mai adaug pe lista pionieratului vremii, căci potrivit principiului vaselor comunicante, când Tehnica este jos, implicit,

Morala este sus şi constituie imboldul pentru realizări remarcabile, introducerea pentru prima dată in cadrul Serviciilor poştale româneşti, de către acelaşi Lahovary, a Madatului poştal şi a Cărţii poştale.

Intre anii 1873-1876 a fost Director al Poştelor şi Telegrafului. Ca şi acum, talpa străină a pofticioşilor pusese cizma pe tot ce mişca, astfel că, serviciile poştale pe Dunăre se făceau de către o Societate franceză cu sediile la Galatz şi Brăila cu vapoare austriece.

Lahovary a preluat aceste servicii de la societăţile străine pentru a le efectua prin Poşta Română. Nu in ultimul rând, sub indrumarea sa, a fost intocmită şi publicată prima statistică a Poştei Române.

Omagiul nostru pentru aceşti pionieri: plăcuţa cu numele lor atârnând pe vreun zid dărăpănat de pe vreo stradă sordidă greu de văzut din satelit... Nici ei n-au putut mai mult, iar noi aşişderea...