Cartea Tapiterului

Gh. Rusu O. Ploscaru Cartea Tapiterului, Editura Tehnica, 1960, 224 pagini.
Cartea cuprinde cunostinte necesare pentru executarea lucrarilor de tapiterie la mobilier, a lucrarilor de decorare si capitonare a peretilor cu tapete precum si a lucrarilor de acoperire a pardoselilor cu linoleum si covoare. 

Un capitol important cuprinde descrierea materialelor utilizate in tapiterie si a diverselor produse pentru confectionarea perdelelor, tapetelor si acoperitorilor de pardoseli.

In carte se prezinta descrierea uneltelor si a masinilor precum si modul de executare a lucrarilor de tapiterie cu arcuri si fara arcuri.

De asemenea se arata modul cum se executa lucrarile de tapiterie prin utilizarea materialelor noi din cauciuc spongios.

Cartea se incheie cu cu descrierea lucrarilor de tapiterie ornamentala, aratandu-se solutiile practice de confectionare a perdelelor, draperiilor si tapetelor.

VANDUT!

LSRS 2015

Gala LSRS din acest an a marcat totodata şi aniversarea a şase ani de fiinţă a acestui model de excelenţă academică născut din dragoste şi dor... După intonarea Imnului înălţător scena a inceput să vibreze de spiritul liber şi incandescent al tuturor participanţilor adunaţi de prin toate colţurile lumii veniţi în Patria de baştină a acestor copii născuţi într-un ceas anume hotărât de Providenţă pentru a trezi la viaţă Fiinţa Neamului românesc aţipit de neincredere şi trecătoare deznădejde...

Surpriza deplină a fost apariţia Preşedintelui ales Klaus Werner Iohannis, intelectual distins şi sobru zâmbind bucuros şi copleşit de efervescenţa celor din jur. Nu mai puţin plăcuta a fost şi apariţia deja cunoscutului Ministru de Externe Bogdan Aurescu, ambii vădit suporteri ai curentului de profunda schimbare inceput in societatea româneasca odata cu  alegerile de la sfârşitul anului 2014.

Atmosfera amicala, relaxata presărată cu momente artistice s-a incălzit odata cu noianul de premii acordate numeroşilor studenţi şi deja absolvenţi remarcabili ai numeroaselor universităţi consacrate ca şi cei care îşi încheie studiile sub egida lor.

Ropote de aplauze n-au contenit toată seara răsplătind simbolic realizările remarcabile ale celor mentionaţi.

Printre oaspeţi: Ionel Vlad, presedintele Academiei Romane, dr. Raed Arafat Secretar de Stat in cadrul Ministerulului de Afaceri Interne, Dumitru Dorin Prunariu, Col. rtr. ing. Dorin Petrut, Gabriela Szabo, Elisabeta Lipă şi mulţi alţii.

Personal am fost onorat de prezenţa ca invitat personal a distinsului Acad. nonagenar prof. univ. dr. Ovidiu Bojor, spirit neobosit al vieţii academice româneşti şi autoritate incontestabilă in fitoterapeutică, părintele fitoterapeuticii moderne româneşti şi alţi prieteni apropiaţi cu care mi-e drag să impart momente unice ca acesta.

Aceşti tineri ai Diasporei, hotărâţi, motivaţi şi altruişti au stat în ploaie, vânt şi frig zeci de ore în urmă cu două luni pentru a ne motiva şi pe noi cei din ţară să votăm schimbarea profundă a societăţii româneşti şi au reuşit. Să ne revedem sănătoşi şi mai numeroşi la anul...

Tehnica scrierii artistice

Scrierea, cifrele, suportul pentru scriere si uneltele de scris- produse ale mintii omenesti- continua sa ocupe un loc important in toate manifestarile culturale si stiintifice.

De-a lungul istoriei, popoarele au inventat diferite semne cu ajutorul carora notau fapte, intamplari, idei.

Obiecte simbolice cum sunt o pasare, un soarece, o sageata si o broasca mentionate de Herodot, alcatuiau mesajul scitilor catre Darius, regele persilor, cand a pornit expeditia impotriva lor.

Si astazi sunt cunoscute semne simbolice ca porumbelul alb al lui Picasso, flamura alba ridicata pe front si altele.

Semnele mnemonice, de asemenea sisteme primitive de scriere care au fost intalnite in multe parti ale lumii, sunt reprezentate de nodurile de sfoara, raboj, etc.

Pictografia si ideografia au permis oamenilor sa dea unui desen o valoare aproximativ fonetica, ajungand la un pas de alfabet.

Ideografia in zilele noastre este reprezentata de semnele de circulatie, semnele din aritmetica, chimie astronomie, etc.

Scrierea hieroglifica egipteana a fost descifrata abia in anul 1822 de catre Champollion. Aceasta scriere era constituita dintr-un complex de semne format din: pasari, animale, pesti, etc., ce erau asternute pe papirus de catre scribi aflati in pozitie sazand, cu picioarele incrucisate si cu tablita sprijinita pe genunchi. Scrierea hieratica egiptena se realiza de la dreapta spre stanga.

Tehnica scrierii artistice evolueaza in epoca scrierii cuneiforme folosite prin anul 3100 i.e.n. prin locurile unde actual se gaseste Kuweitul. acest sistem de scriere era constituit din semne de forma unor cuie si se practica de obicei in picioare, cu tablita in mana stanga.

Instrumentul de scriere era o bucata de trestie sau un lemn rotund ascutit, iar scrierea se citea de la stanga spre dreapta.

Vechea scriere chineza este o scriere ideografica ce s-a pastrat pana in zilele noastre. Directia de scriere pe acelasi rand era de sus in jos iar randurile se succedau de la dreapta la stanga.

Sensul unui cuvant in limba vorbita se schimba dupa pozitia sa in cuprinsul frazei, dupa gestul care-l insoteste si dupa inaltimea muzicala a tonului. Dictionarul realizat prin secolul al XV-XVI lea al e.n. contine 44.000 de ideograme. 

Treptat numarul lor a fost redus iar in prezent se scrie pe orizontala concomitent cu popularizarea noului alfabet cu litere latine.

Scrieri ideografice mai sunt si cele folosite in Insula Pastelui, scrierea Maya, etc. 

Scrierea silabica a devenit posibila cand nivelul cultural a fost mai ridicat si spiritul de observatie mai accentuat. astfel s-a ajuns sa se inteleaga ca un cuvant este format din sunete ce se pronunta printr-o singura deschidere a buzelor, deci in silabe.

Desigur astfel se reduce numarul semnelor si scrierea devine accesibila unui cerc mai larg de oameni. In aceasta categorie intra scrierile japoneza, cipriota, s.a.

Alfabetul este urmarea fireasca a unei indelungate evolutii cel fenician avand meritul de a fi dat nastere tuturor scrierilor alfabetice in general. Scrierea cursiva feniciana care a aparut pe la inceputul anului 500 i.e.n. se realiza cu ajutorul a 22 de semne pe tablite de calcar, ulcioare sau papirus, de la dreapta la stanga pe orizontala.

Datorita legaturilor comerciale ale fenicienilor, alfabetul s-a raspandit din apus pana in rasaritul indepartat, aparand alte tipuri de scrieri cu diferentieri pronuntate fata de cea feniciana asa cum le cunoastem si astazi: scrierile siriene, alfabetul ebraic, scrierea brahmi, alfabetul arab, etc.

Alfabetul consonantic si vocalic grecesc dovedeste cert originea sa feniciana prin ordinea literelor, formele apropiate si semne deosebite pentru vocale. Constructia literelor grecesti a evoluat continuu pentru ca in secolul al V-lea e.n. sa fie adoptat un alfabet complet. In secolul al IV-lea i.e.n. apare forma cursiva cu trasare mai rapida.

O alta etapa a dezvoltarii scrierii artistice o constituie aparitia alfabetului latin ca o varianta a celui grecesc. Introdus prin intermediul etruscilor, alfabetul latin s-a impus destul de repede, adaptarea fiind usoara, limba latina avand mai putine consoane decat greaca. Din alfabetele grecesti arhaice au fost preluate sunete, unele au fost modificate, altele reasezate.

In locul vechilor denumiri, latinii au desemnat literele dupa sunetul lor. Ca si grecii, vechii romani foloseau in scrierea artistica monumentala numai litere capitale din care au derivat literele mari de tipar. Minusculele au aparut abia in secolul al V-lea e.n., dezvoltandu-se diferit la fiecare natiune.

Reforma scrierii realizata de Carol cel Mare in anul 789 a determinat o raspandire puternica a minusculelor in Franta, Germania si Italia inlocuind treptat celelalte forme, pana la aparitia scrierii gotice a carei raspandire a fost si mai mare.

Din timpul literelor gotice a aparut creionul cu plumb, aur, argint sau arama. Cu stilul de os sau metal romanii scriau pe tablite cerate, folosind partea ascutita la scris, iar cealalta la netezirea suprafetei.

Pe papirus s-a scris cu calamusul de trestie, apoi cu penelul si cu stramosul penitei- calamusul de bronz. Pe pergament si hartie se scria cu pene de gasca (cele mai scumpe erau cele de barza sau de corb) care au fost folosite pana in secolul al XIV-lea, cand a aparut penita din fier.

Cerneala la romani se prepara din negru de fum, clei si apa: Plinius a imbunatatit-o adaugandu-i otet pentru cresterea aderentei. Mai tarziu s-a folosit cerneala de sepia si o solutie adusa din orient asemanatoare cu tusul chinezesc. Cerneala apropiata de cea actuala se fabrica din sulfat de fier si carbunele provenit din ghinda de stejar.

La inceputul secolului al XI-lea incepe folosirea hartiei, iar pe la mijlocul aceluiasi secol, tiparul faciliteaza extinderea cititului si a scrisului.

Tehnica scrierii artistice a fost revolutionata datorita faptului ca gravori de litere, oameni de stiinta si de arta din timpul Renasterii au fost animati de dorinta de a patrunde in lumea proportiilor construind litere. Printre cei care au elaborat scheme de constructie pentru a crea armonia si proportia literelor au fost si matematicianul Luca Paciole sau Leonardo da Vinci, al carui alfabet este cunoscut sub denumirea de scriere arhitecturala.

Respectul pentru logica, echilibru si proportia corpului omenesc sunt ilustrate in literele construite de Geoffroy Tory sau Albert Durer. Mai tarziu formele literelor au capatat unduirea caligrafica cu grosimi diferite, ca scrierea cursiva engleza sau trasaturile rapide ale scrierii din zilele noastre.

In Tara Romaneasca alfabetul latin a fost intrebuintat inca din timpul dacilor da catre constructorii romani trimisi lui Decebal. In anul 1863 alfabetul latin devine cel oficial si cu acest prilej, se adapteaza semne diacritice unor litere pentru a se nota sunetele ă, î, ş, ţ, care nu existau in limba latina. La noi sunt destul de cunoscute si formele de scriere cu caractere vechi.

Alfabetul chirilic care deriva din scrierea greaca a fost conceput in jumatatea a doua a secolului al IX-lea de catre Chiril Constantin impreuna cu fratele sau Metodiu, fiii unui functionar bizantin din Salonic.

In timpul lui Petru cel Mare, alfabetul a fost redus la 34 de semne iar dupa Revolutia din Octombrie a fost din nou supus unei reforme.. Cu ambele modificari acest alfabet este utilizat de catre bulgari, sarbi, muntenegreni. In Moldova si in Tara Romaneasca alfabetul chirilic a fost folosit din secolul al XIV-lea pana in anul 1863 cand a fost inlocuit cu cel latin.

Cifrele pe care noi le numim "arabe" spre a le deosebi de cele "latine", arabii le numesc "indiene"(hindi) pentru ca acestia le-au imprumutat de la indieni. Pana in secolul al XIII-lea in Europa occidentala se foloseau cifrele romane, in Bizant cifrele grecesti iar in Tarile Slave cele chirilice. Scrierea cifrelor la romani necesita prea multe semne pentru numerele cu o valoare mai mare. Ele se mai folosesc si astazi pentru numere mai mici. Primele cifre arabe au aparut in Italia datorita negutatorilor florentini generalizandu-se in secolul al XV-lea in occident si in secolul al XIX-lea in orient.

Autorii studiului pentru tehnica scrierii artistice sunt V.R. Iacobescu si V.V. Iacobescu iar cartea a aparut in 1989 la Editura Tehnica avand 192 pagini bogat ilustrata cu planse.

Citat despre uitare

Uitarea semnifica in gradul cel mai inalt si constructiv-primenitor puterea de a ierta. 

"Pentru că le voi ierta nelegiuirile, și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele și fărădelegile lor". Evrei 8:12

Daca pacatele si faradelegile sunt irevocabil iertate si uitate cu conditia de a le recunoaste si a-ti parea rau fara a le mai repeta vreodata atunci salvarea noastra are loc odata cu constientizarea acestei alternative la suferinta provocata de conflicte interioare sau exterioare.

Acest citat despre uitare m-a inspirat sa amintesc despre libera optiune de a ramane captivi unui tipar mental morbid sau de a ne elibera de bunavoie traind in echilibru cu oferta generoasa a principiilor teocratice adanc ingropate pentru a nu produce efecte de trezire si renuntare la obiceiuri patologice cu consecinte peste generatii.

Auzim in jur semeni de-ai nostri exprimand o contradictie in termeni pe care neglijeaza a o analiza: "Eu iert dar nu uit" lucru de altfel imposibil, daca ierti, uiti definitiv. 

Maria Cernovodeanu Metoda de pian

Autor: Maria Cernovodeanu Editura: Editura Muzicala a Uniunii Compozitorilor din R.P.R An aparitie: 1959 Prefata: Autorului Tiraj: 3160 exemplare, hartie semivelina mata. Numar pagini: 198

VANDUT! 

Povestiri stiintifice 1941

Ion Ionescu-"Povestiri Stiintifice, conferinte si articole de popularizarea stiintelor", an aparitie 1941, Editura Ziarului Universul, 271 pagini, volumul disponibil aici.

Comandor Inginer Andrei Ioan-Curs de automobile 1946

Lucrarea autorului Comandor Inginer Andrei Ioan "Curs de automobile" apare in anul 1946 la Editura SOCEC si reprezinta materialul intocmit in conformitate cu Programul analitic al Cursurilor Teoretice si Practice ce urmau a se preda la toate scolile de stat si particulare de la acea vreme.

Este structurat in 12 parti din care posed numai sase, cinci legate si al saselea brosat:

1) Sasiul si caroseria
2) Motorul, vol. I
3) Motorul, vol. II
4) Alimentarea si carburatia
5) Aprinderea
6) Ungerea si racirea.
Total pagini 552.

Ion Creangă şi teoria jocurilor

Referinţele la originile Teoriei Jocurilor au fost trasate de către savanţi tocmai în timpuri presitorice. Este foarte interesant de constat că unele situaţii descrise în Biblie sunt rezolvate în conformitate cu tezele teoretice moderne din Teoria Jocurilor.

Teoria Jocurilor ca subdomeniu al matematicii este relativ tânără. Istoria modernă începe odată cu publicarea în 1944 a monografiei “Theory of Games and Economic Behavior“, scrisă de matematicianul John von Neumann şi economistul Oskar Morgenstern. În scurta perioada de timp care a trecut de atunci, Teoria Jocurilor a cunsocut perioade de ascendenţă şi descendenţă. Totuşi, despre importanţa acestui domeniu al matematicii aplicate spune mult şi faptul că cercetările ale 9 dintre specialiştii din Teoria Jocurilor au fost distinse cu Premiul Nobel pentru Economie.

Se observă o careva tendinţă de a evidenţia în lucrări artictice situaţii care pot fi referite la Teoria Jocurilor. În majoritatea cazurilor, savanţii ţin să se refere la opere autohtone, afine cu provenienţa naţională a cercetătorilor. Şi în literatura română pot fi evidenţiate asemenea exemple. Unul dintre ele ţine de nuvela „Cinci pâini” scrisă de Ion Creangă în 1883, exemplu asupra căruia vreau să mă opresc în continuare.

Ion Creangă descrie o situaţie care poate fi interpretată ca joc strategic de trei jucători, soluţia căruia este echilibrul Nash. Succint esenţa situaţiei se rezumă la următoarele: „Doi drumeţi au câte 3 şi 2 pâini, respectiv. La un popas, împart pâinile în mod egal cu un al treilea drumeţ, care îi răsplăteşte cu 5 lei. Drumeţul cu 3 pâini împarte leii (sie şi celui cu 2 pâini) proporţional cu pâinile pe care le-au avut iniţial. Cel cu 2 pâini e nemulţumit şi doreşte împărţire egală. Judecătorul oferă soluţia justă: 4 lei celui cu 3 pâini şi doar 1 celui cu 2 pâini”.

De fapt, ar fi păcat să nu inserez textul original al nuvelei pentru a putea fi eventual recitit.

"Doi oameni, cunoscuţi unul cu altul, călătoreau odată, vara, pe un drum. Unul avea în traista sa trei pâni, şi celalalt două pâni. De la o vreme, fiindu-le foame, poposesc la umbra unei răchiţi pletoase, lângă o fântână cu ciutură, scoate fiecare pânile ce avea şi se pun să mănânce împreună, ca să aibă mai mare poftă de mâncare.

Tocmai când scoaseră pânile din traiste, iaca un al treile drumeţ, necunoscut, îi ajunge din urmă şi se opreşte lângă dânşii, dându-le ziua bună. Apoi se roagă să-i deie şi lui ceva de mâncare, căci e tare flămând şi n-are nimica merinde la dânsul, nici de unde cumpăra.

— Poftim, om bun, de-i ospăta împreună cu noi, ziseră cei doi drumeţi călătorului străin; căci mila Domnului! unde mănâncă doi mai poate mânca şi al treilea.

Călătorul străin, flămând cum era, nemaiaşteptând multă poftire, se aşază jos lângă cei doi, şi încep a mânca cu toţii pâne goală şi a be apă rece din fântână, căci altă udătură nu aveau. Şi mănâncă ei la un loc tustrei, şi mănâncă, până ce gătesc de mâncat toate cele cinci pâni, de parcă n-au mai fost.

După ce-au mântuit de mâncat, călătorul străin scoate cinci lei din pungă şi-i dă, din întâmplare, celui ce avusese trei pâni, zicând:

— Primiţi, vă rog, oameni buni, această mică mulţămită de la mine, pentru că mi-aţi dat demâncare la nevoie; veţi cinsti mai încolo câte un pahar de vin, sau veţi face cu banii ce veţi pofti. Nu sunt vrednic să vă mulţămesc de binele ce mi-aţi făcut, căci nu vedeam lumea înaintea ochilor de flămând ce eram.

Cei doi nu prea voiau să primească, dar, după multă stăruinţă din partea celui al treilea, au primit. De la o vreme, călătorul străin şi-a luat ziua bună de la cei doi şi apoi şi-a căutat de drum. Ceilalţi mai rămân oleacă sub răchită, la umbră, să odihnească bucatele. Şi, din vorbă în vorbă, cel ce avuse trei pâni dă doi lei celui cu două pâni, zicând:

— Ţine, frate, partea dumitale, şi fă ce vrei cu dânsa. Ai avut două pâni întregi, doi lei ţi se cuvin. Şi mie îmi opresc trei lei, fiindc-am avut trei pâni întregi, şi tot ca ale tale de mari, după cum ştii.

— Cum aşa?! zise celălalt cu dispreţ! pentru ce numai doi lei, şi nu doi şi jumătate, partea dreaptă ce ni se cuvine fiecăruia? Omul putea să nu ne deie nimic, şi atunci cum rămânea?

— Cum să rămâie? zise cel cu trei pâni; atunci aş fi avut eu pomană pentru partea ce mi se cuvine de la trei pâni, iar tu, de la două, şi pace bună. Acum, însă, noi am mâncat degeaba, şi banii pentru pâne îi avem în pungă cu prisos: eu trei lei şi tu doi lei, fiecare după numărul pânilor ce am avut. Mai dreaptă împărţeală decât aceasta nu cred că se mai poate nici la Dumnezeu sfântul…

— Ba nu, prietene, zice cel cu două pâni. Eu nu mă ţin că mi-ai făcut parte dreaptă. Haide să ne judecăm, şi cum a zice judecata, aşa să rămâie.

— Haide şi la judecată, zise celălalt, dacă nu te mulţămeşti. Cred că şi judecata are să-mi găsească dreptate, deşi nu m-am târât prin judecăţi de când sunt.

Şi aşa, pornesc ei la drum, cu hotărârea să se judece. Şi cum ajung într-un loc unde era judecătorie, se înfăţoşează înaintea judecătorului şi încep a spune împrejurarea din capăt, pe rând fiecare; cum a venit întâmplarea de au călătorit împreună, de au stat la masă împreună, câte pâni a avut fiecare, cum a mâncat drumeţul cel străin la masa lor, deopotrivă cu dânşii, cum le-a dat cinci lei drept mulţămită şi cum cel cu trei pâni a găsit cu cale să-i împartă.

Judecătorul, după ce-i ascultă pe amândoi cu luare aminte, zise celui cu două pâni:

— Şi nu eşti mulţămit cu împărţeala ce s-a făcut, omule?

— Nu, domnule judecător, zise nemulţămitul; noi n-am avut de gând să luăm plată de la drumeţul străin pentru mâncarea ce i-am dat; dar, dac-a venit întâmplarea de-aşa, apoi trebuie să împărţim drept în două ceea ce ne-a dăruit oaspetele nostru. Aşa cred eu că ar fi cu cale, când e vorba de dreptate.

— Dacă e vorba de dreptate, zise judecătorul, apoi fă bine de înapoieşte un leu istuialalt, care spui c-a avut trei pâni.

— De asta chiar mă cuprinde mirare, domnule judecător, zise nemulţămitul cu îndrăzneală. Eu am venit înaintea judecăţei să capăt dreptate, şi văd că dumneata, care ştii legile, mai rău mă acufunzi. De-a fi să fie tot aşa şi judecata dinaintea lui Dumnezeu, apoi vai de lume!

— Aşa ţi se pare dumitale, zise judecătorul liniştit, dar ia să vezi că nu-i aşa. Ai avut dumneata două pâni?

— Da, domnule judecător, două am avut.

— Tovarăşul dumitale, avut-a trei pâni?

— Da, domnule judecător, trei a avut.

— Udătură ceva avut-aţi vreunul?

— Nimic, domnule judecător, numai pâne goală şi apă răce din fântână, fie de sufletul cui a făcut-o acolo, în calea trecătorilor.

— Dinioarea, parcă singur mi-ai spus, zise judecătorul, că aţi mâncat toţi tot ca unul de mult; aşa este?

— Aşa este domnule judecător.

— Acum, ia să statornicim rânduiala următoare, ca să se poată şti hotărât care câtă pâne a mâncat. Să zicem că s-a tăiat fiecare pâne în câte trei bucăţi deopotrivă de mari; câte bucăţi ai fi avut dumneata, care spui că avuşi două pâni?

— Şese bucăţi aş fi avut, domnule judecător.

— Dar tovarăşul dumitale, care spui că avu trei pâni?

— Nouă bucăţi ar fi avut, domnule judecător.

— Acum, câte fac la un loc şese bucăţi şi cu nouă bucăţi?

— Cincisprezece bucăţi, domnule judecător.

— Câţi oameni aţi mâncat aceste cincisprezece bucăţi de pâne?

— Trei oameni, domnule judecător.

— Bun! Câte câte bucăţi vin de fiecare om?

— Câte cinci bucăţi, domnule judecător.

— Acum, ţii minte câte bucăţi ai fi avut dumneta?

— Şese bucăţi, domnule judecător.

— Dar de mâncat, câte ai mâncat dumneta?

— Cinci bucăţi, domnule judecător.

— Şi câte ţi-au mai rămas de întrecut?

— Numai o bucată, domnule judecător.

— Acum să stăm aici, în ceea ce te priveşte pe dumneta, şi să luăm pe istalalt la rând. Ţii minte câte bucăţi de pâne ar fi avut tovarăşul d-tale?

— Nouă bucăţi, domnule judecător.

— Şi câte a mâncat el de toate?

— Cinci bucăţi, ca şi mine, domnule judecător.

— Dar de întrecut, câte i-au mai rămas?

— Patru bucăţi, domnule judecător.

— Bun! Ia, acuş avem să ne înţelegem cât se poate de bine! Vra să zică, dumneta ai avut numai o bucată de întrecut, iar tovarăşul dumitale, patru bucăţi. Acum, o bucată de pâne rămasă de la dumneta şi cu patru bucăţi de la istalalt fac la un loc cinci bucăţi?

— Taman cinci, domnule judecător.

— Este adevărat că aceste bucăţi de pâne le-a mâncat oaspetele dumneavoastră, care spui că v-a dat cinci lei drept mulţămită?

— Adevărat este, domnule judecător.

— Aşadar, dumitale ţi se cuvine numai un leu, fiindcă numai o bucată de pâne ai avut de întrecut, şi aceasta ca şi cum ai fi avut-o de vânzare, deoarece aţi primit bani de la oaspetele dumneavoastră. Iar tovarăşul dumitale i se cuvin patru lei, fiindcă patru bucăţi de pâne a avut de întrecut. Acum, dară, fă bine de înapoieşte un leu tovarăşului dumitale. Şi dacă te crezi nedreptăţit, du-te şi la Dumnezeu, şi las’ dacă ţi-a face şi el judecată mai dreaptă decât aceasta!

Cel cu două pâni, văzând că nu mai are încotro şovăi, înapoieşte un leu tovarăşului său, cam cu părere de rău, şi pleacă ruşinat.

Cel cu trei pâni însă, uimit de aşa judecată, mulţămeşte judecătorului şi apoi iese, zicând cu mirare:

— Dac-ar fi pretutindene tot asemenea judecători, ce nu iubesc a li cânta cucul din faţă, cei ce n-au dreptate n-ar mai năzui în veci şi-n pururea la judecată.

Corciogarii, porecliţi şi apărători, nemaiavând chip de traiu numai din minciuni, sau s-ar apuca de muncă, sau ar trebui, în toată viaţa lor, să tragă pe dracul de coadă…

Iar societatea bună ar rămâne nebântuită".



Literatura universală, în general, şi cea românească, în particular, abundă în descrieri de situaţii care pot fi interpretate ca jocuri. Totuşi, adevărata istorie a teoriei jocurilor s-a construit în baza cercetărilor matematice specifice domeniului. De aceea vom construi în continuare modelul matematic al jocului descris.

Pentru a scrie modelul matematic corespunzător e suficient să subliniem că cele 5 pâini au fost împărţite în 15 bucăţi egale. În consecinţă se obţine următoarea formalizare a jocului:

f₁ = 9 – 15 x₁ → max,
f₂ = 6 – 15 x₂ → max,
f₃ = 5 – 15 x₃ → max,
x₁ + x₂ + x_{3 ≤} 1,
x_{1 ≥} a, x_{2 ≥} b, x_{3 ≥} c,

unde a, b, c, sunt părţile din întregul de 15 bucăţi la care pretinde fiecare. Uşor se demonstrează că singurul echilibru Nash al jocului îl formează valorile: x₁ = a, x₂ = b, x₃ = c, cărora le corespund câştigurile specificate.

Aşadar, noţiunea de echilibru a fost folosită implicit de către Ion Creangă cu 68 de ani înainte de definirea matematică a ei în 1951 de către John Nash, viitor laureat al Premiului Nobel pentru Economie…

Sursa: Valeriu Ungureanu

Istoria Teatrului in Romania

Istoria Teatrului in Romania  a fost publicata sub egida Academiei Republicii Socialiste Romania in doua volume sub ingrijirea Academicianului George Oprescu. 

Primul volum apare in anul 1965 iar in 1971 al doilea. Primul volum cuprinde Istoria Teatrului in Romania de la inceputuri pana in 1848 iar al 2- lea de la 1848 pana in 1918. Ambele volume sunt bogat ilustrate. 

Volumele pot fi achizitionate de aici.

Regenerarea Neamului Romanesc - Episodul II

"Românului îi este greu până se apucă de o treabă, că de lăsat se lasă repede".

Ion Creangă

Episodul II

Marii slujbaşi găsesc însă mijlocul de a deveni "milionişti cu palaturi" în paguba contribuabilului. Tot de acolo şi strâng averile fabuloase ale oamenilor politici ca pe timpul vizirilor.

Averile fiind în stăpânirea "câtorva persoane numărate", poporul se poate numi sărac, "cu cei bogaţi dimpreună", într-o ţară legendar de îmbelşugată.

Din pricina slăbiciunii noastre, comerţul şi industria sunt în mâna străinilor, leul e o monedă ridicolă, standardul vieţii e jos de tot.

Prin corupţia organelor administrative, încetăţenite cu acte false, a sporit considerabil numarul deja enorm al minorităţilor. Nicio politică de colonizare cu români din ţările vecine nu se urmează, ca să nu supărăm minorităţile, de care partidele politice sunt legate prin carteluri electorale.

Ungurii, bulgarii, sârbii şi ruşii desfiinţează minorităţile româneşti din ţările lor, pe faţă, cu brutalitate şi cu dispreţ, în nepăsarea totală a guvernelor noastre, în apatia mohorâtă a opiniei publice.

Pe lângă toate acestea, suntem şi dezarmaţi. Am găsit un norod orb şi am ajuns în urma tuturor neamurilor ca pe timpul boierului Dinicu Golescu.

Acesta e tabloul civilizaţiei noastre. Incapacitatea şi spiritul de pradă al conducătorilor nu e cauza ci efectul stării generale de lucruri, aceşti nepregătiţi, aceşti exploatatori sunt doar produsul mediului obştesc, de un nivel moral şi intelectual atat de scăzut.

Cu ştiinţă sau poate inconştient, ei lasă ţara să se descompună, să piară. Iar Omul Istoric al României încă nu s-a ivit.  

Ce fază sociologică reprezintă starea actuală a poporului român?

"E senilitatea societăţii. Massa umană, la capătul evoluţiei, îşi trăieşte agonia câtăva vreme încă, până când un joc al hazardului (invazie, război) îi dă lovitura din urmă".

Pe ruinele interesului obştesc creşte tare ca mărăcinele interesul personal, egoismul omului întors la natura primitivă. E dispariţia dezinteresării eroice, e imoralitatea şi corupţia publică devenită sistem; e tirania primului condottier, dominând în absenţa totală a indignării colective, e leşinul agoniei, lăsarea tuturor în voia apelor care duc spre moarte.

Este aidoma Italia slabă şi bătrână din epoca pre-mussoliniană, înainte de zgâlţîirea violentă care a întinerit-o, i-a redat vigoarea vitală.

Am impresia că românii şi-au împlinit rolul istoric, după ce au apărat Europa de huni, de tătari şi de turci, de bolşevismul rusesc şi de megalomania maghiară, se retrag de pe scena lumii, nemaiputând sa creeze Oameni...

Continuarea in episodul următor III

Regenerarea Neamului Romanesc - Episodul I

"Românului îi este greu până se apucă de o treabă, că de lăsat se lasă repede".

Ion Creangă

Studiul de filosofie socială, Regenerarea Neamului Românesc de N. Porsenna apare in anul 1937 prin bunăvoinţa Editurii Cugetarea.

Motto-ul este relevant pentru fatalismul mioritic etern manifest in genele locuitorilor Planetei România:

Capitolul I

Instituţiunile sociale şi factorul om

Starea societăţii româneşti

     Rezultat al unei evoluţii milenare, in împrejurari istorice osebit de tragice - cum n-au fost hărăzite in Europa decât popoarelor din Peninsula Balcanică - civilizaţia românească a fost nevoită, prin a doua jumătate a secolului XX, să pornească viaţa socială de la început, clădind pe un nou Deşert.

Asuprirea asiatică şi regimul de devastare care a durat cinci veacuri, apoi epoca fanariotă şi în sfârşit partidele politice în epoca modernă, au zădărnicit nu numai dezvoltarea exterioară a civilizaţiei, ci au avut o dezastruoasă înrâurire asupra Sufletului Rasei, i-au modificat mentalitatea, Spiritul, caracterul, Morala, au prefăcut cu alte cuvinte, însăşi cauza faptelor omeneşti, determinarea lăuntrică.

Spre a se vedea cu ce stare sufletească a trebuit să intre poporul român în era civilizaţiei sale, vom cita câteva aprecieri făcute prin a III-a decadă a veacului XIX de cel dintâi boier român cu suflet european, de primul care a călătorit, a observat, a făcut paralela intre civilizaţia Europei şi a Patriei sale, a scris şi a povăţuit.

Este boierul muntean Dinicu Golescu de la care ne-a rămas interesanta "Însemnare a călătoriei mele în anii 1824, 1825, 1826". Reproducem câteva amănunte care dezvăluie spiritul dominant al epocii sale, singurul ce interesează în faza de devenire a unei societăţi.

 Cel mai frecvent cuvânt pe care-l auzea la vremea aceea era "adu bani". Deşi ţăranii unguri lucrau 200 de zile pe an pentru stăpânire, iar ai noştrii numai 12, ţăranul ungur era civilizat şi prosper, pe când cel român zăcea în cea mai înfiorătoare mizerie. Pricina? "Adu bani". Regimul de jaf.

 Funcţionarii noştri "ajung în puţini ani milionişti cu palaturi", deşi când au intrat în slujbă erau "trenţăroşi cu picioarele goale". La noi s-a aţâţat luxul şi scârboasa diplomatică. Şi conchide înţelept boierul:

"În orice parte de loc va fi bogăţie numai la câteva persoane numărate, acel loc este numit sărac, dimpreună chiar cu acei bogaţi".

Această stare de lucruri a putut dăinui fiindcă noi "am găsit un norod orb" şi astfel "am rămas în urma tuturor Neamurilor".
  

 Ca mijloc de vindecare, între multe altele, boierul sfătuieşte "depărtarea de lux şi îmbrăţişarea economiei", administraţie părintească, etc. reforme pentru care au luptat generaţiile trecute şi care în parte s-au înfăptuit.

De la 1825 pânâ azi am evoluat...
Înaintarea noastră a fost de suprafaţă şi în metodă, dar nu în Spirit. Mentalitatea a rămas aceeaşi şi acelaşi fondul civilizaţiei, cu toate aparenţele, de altfel străvezii.

Ca şi pe timpul lui Dinicu Golescu, satele sunt exemple tipice de mizerie, ignoranţă şi boli. La oraşe, o vagă faţă de civilizaţie, câteva clădiri mari pe străzi murdare ( unde toate grădinile au fost nimicite), câteva automobile, tot mai puţine, venite pe de-a gata din fabricile străine.

Şi subt această subţire pojghiţă de Occident, aceeaşi colcăire de viaţă primitivă. Nicio lucrare publică, niciun kilometru de cale ferată nu se mai construiesc. Drumurile noastre au ajuns ca în junglele Africei. Astăzi nu se mai jefuieşte ţăranul, ci bugetul public.

Partidele politice, organizate ca cete de pradă, numesc pe toţi membrii lor în slujbe de stat.Această armată de funcţionari inutili neputând fi plătită, sunt ţinuţi cu toţii cu lefuri de sărăcie, siliţi să trăiască din mită şi bacşiş.

Continuarea in episodul următor II

Tehnologia ascutirii si netezirii sculelor aschietoare

Tehnologia ascutirii sculelor aschietoare, autor Stefan Enache, este o lucrare in doua volume aparuta la Editura Tehnica in "Colectia de Atelier" in anul 1973 intr-un tiraj de 8300+140 exemplare brosate. 

Din cuprins, volumul I: 

• Notiuni generale despre ascutirea sculelor aschietoare 

• Metode si aparate pentrucontrolul sculelor ascutite

• Lucrul la masinile si dispozitivele pentru ascutirea netezirea sculelor

• Calculul parametrilor de reglare a masinilor si dispozitivelor pentru ascutirea sculelor aschietoare

• Ascutirea si netezirea sculelor cu pietre diamantate sau din nitrid cubic de bor.

Volumul II

• Tehnologia ascutirii si netezirii cutitelor

• Tehnologia ascutirii si netezirii sculelor pentru prelucrarea gaurilor 

• Tehnologia ascutirii si netezirii frezelor

• Tehnologia ascutirii si netezirii sculelor pentru filetare

• Tehnologia ascutirii si netezirii sculelor pentru executarea rotilor dintate

• Tehnologia ascutirii pilelor

• Ascutirea si indreptarea pietrelor abrazive 

• Procedee electrice de ascutire si netezire a sculelor aschietoare

• Tehnica securitatii muncii la masinile si dispozitivele pentru ascutirea si netezirea sculelor.

Curatirea cartilor si a hartiei

Chimia a aparut cu multe milenii in urma cand oamenii au invatat sa prelucreza materia prima in produse de consum. Chimia moderna a patruns in toate domeniile economiei precum si in viata de zi cu zi a oamenilor. 

Datorita abundentei de materii prime naturale pot fi create numeroase produse utile. Dat fiind acest fapt, vom incepe un ciclu de prezentare a numeroase solutii ingenioase pentru recuperarea obiectelor de colectie, printre acestea aflandu-se atat cartile cat si toate celelalte produse din hartie. 

Curatirea cartilor, ilustratelor, revistelor, afiselor, scrisorilor, toate fiind confectionate din aceeasi materie prima, hartia, este necesara cand exista pete din urmatoarele categorii, iar indepartarea acestora se poate face in modurile prezentate mai jos, in dreptul fiecarei categorii de pata:

pete de ulei - se scot astfel: se presara cu creta uscata, praf de ghips sau praf de argila alba de calitate, se acopera apoi cu hartie curata si se calca cu fierul sau se lasa cateva zile. Dupa aceasta operatie, creta, ghipsul sau argila se indeparteaza. Daca pata nu a iesit, se repeta operatia de 2-3 ori.

pete de grasime - se indeparteaza cu o pasta preparata din magnezie si neofalina iar cele de stearina cu spirt rafinat; filele cartii se calca apoi cu fierul de calcat peste o sugativa.

pete de cerneala - pentru indepartarea acestora se prepara o solutie concentrata de acid oxalic in care se inmoaie o hartie de filtru groasa. 

Se aplica hartia peste pete. La solutia de acid oxalic se adauga uneori spirt denaturat (o parte acid oxalic, patru parti spirt denaturat).

Acidul oxalic poate fi inlocuit cu acid citric. La acidul citric se adauga uneori alaun de aluminiu  ( o parte acid citric, o parte alaun de aluminiu, patru parti apa).
Daca aceste pete nu ies nici cu acid oxalic nici cu cel citric se foloseste hidrosulfit.

pete de mucegai - se indeparteaza cu o solutie de alaun de aluminiu.

pete de rugina - se scot cu o solutie de acid oxalic sau acid citric. Dupa indepartarea petelor, foile de carte se spala usor cu apa si se usuca intercaland intre foi sugativa. Cand sunt uscate se netezesc usor cu fierul de calcat.

Manual de atelier mecanic

Lucrarea "Manual de atelier mecanic" apare in anul 1934 prin grija autorului I. Orbonas. Datorita faptului ca aceasta carte a aparut doar in 25 de exemplare este evident ca tirajul este confidential. Au fost trase pe hartie vidalon 25 de exemplare numerotate de la 1 la 25 nepuse in comert.

In prefata Manualului de atelier mecanic autorul face toate precizarile necesare. Manualul se adreseaza trasatorului, ajustorului, strungarului, frezorului, ascutitorului, slefuitorului si sudorului.

Tabla de materii cuprinde:

• Tabele cu evaluari si transformari (patrate, cuburi, radacini patrate, etc.)
• Consideratiuni generale asupra metalelor uzuale
•  Generalitati asupra sculelor
• Consideratiuni generale asupra sculelor
• Trasajul
• Lacatuseria si ajustajul
• Strunjirea
• Frezarea
• Ascutirea, slefuirea, poleirea
• Lipirea metalelor
• Sudarea metalelor
• Colorarea metalelor
• Galvanizarea metalelor 

VANDUT

LSRS intalnirea anuala 2014

Intalnirea anuala cu Liga Studentilor Romani din Strainatate, LSRS, este constant o infuzie de incantare ce declanseaza elanul si entuziasmul tineretii in participantii de orice rang la placuta revedere.

Anul acesta evenimentul a avut loc in data de 8 ianuarie in locatia somptuoasa a  Palatului Parlamentului, Sala Al. I. Cuza incepand cu ora 17:30.

Publicul zambitor s-a adunat incet in jurul centrului de interes, musafiri numerosi ca de obicei. Atmosfera calma, placuta, degajata a amplificat efectul de sarbatoare caracteristic dealtfel acestui eveniment.

 Domnul general de corp de armata Mircea Chelaru, distinsul Dorin Dumitru Prunariu, primul roman in Cosmos, reputatul doctor Raed Arafat au fost prezente remarcabile printre numerosi alti promotori ai Romaniei autentice, demne, sincere, cu viitor intre natiunile-leagan ale civilizatiei omenesti.
Domnia sa academician Dr. Ionel Haiduc a primit Distinctie Onorifica  pentru tot efortul depus in sprijinul ligii.

 De prisos sa mentionez  stiri ca cele de mai jos, caci studentii si tinerii romani, sunt emblemetici pentru noul val al schimbarii globale bazate pe emulatie, calitate a pregatirii si educatiei personale, serviciu in folosul civilizatiei omenesti, altruism, devotament, compasiune si curaj .

"LSRS recunoaste meritele lui Ionut Budisteanu, desemnat in 2013 unul din cei mai influenti adolescenti ai lumii. Prestigiosul institut MIT Lincoln Laboratory a confirmat ca un asteroid va primi numele tanarului inventator." 

Albumul Galei LSRS 2014 incepe cu poza lui Daniel Porumb care aflat în misiune în Irak cu Batalionul 495 Infanterie, a fost accidentat, în data de 14 aprilie 2007, pentru a recunoaste in mica masura inca o data meritele acestui om deosebit.
Textul Diplomei: LSRS conferă Domnului Sergent major(r) Daniel Porumb distincția LSRS „Eroism, Devotament și Demnitate”
În semn de profunda admirație si statornica recunostinta pentru dragostea de tara, curajul remarcabil si eroismul de care a dat dovada de-a lungul activitatii sale, pentru modelul de bravura, spiritul de învingator si sentimentul datoriei, pe care le însufletește în tanara generație si pentru lectia de demnitate pe care o ofera studentilor si absolvenților romani de pretutindeni – aceea că Viata însasi este o victorie în fiecare zi. Astazi, 8 ianuarie 2014, anul V al LSRS. Photo credit: Silviu Pal.  
Alatur prin amabilitatea ligii lista cu toti premiantii galei din acest an asteptand urmatoarea revedere.