Tehnica scrierii artistice

Scrierea, cifrele, suportul pentru scriere si uneltele de scris- produse ale mintii omenesti- continua sa ocupe un loc important in toate manifestarile culturale si stiintifice.

De-a lungul istoriei, popoarele au inventat diferite semne cu ajutorul carora notau fapte, intamplari, idei.

Obiecte simbolice cum sunt o pasare, un soarece, o sageata si o broasca mentionate de Herodot, alcatuiau mesajul scitilor catre Darius, regele persilor, cand a pornit expeditia impotriva lor.

Si astazi sunt cunoscute semne simbolice ca porumbelul alb al lui Picasso, flamura alba ridicata pe front si altele.

Semnele mnemonice, de asemenea sisteme primitive de scriere care au fost intalnite in multe parti ale lumii, sunt reprezentate de nodurile de sfoara, raboj, etc.

Pictografia si ideografia au permis oamenilor sa dea unui desen o valoare aproximativ fonetica, ajungand la un pas de alfabet.

Ideografia in zilele noastre este reprezentata de semnele de circulatie, semnele din aritmetica, chimie astronomie, etc.

Scrierea hieroglifica egipteana a fost descifrata abia in anul 1822 de catre Champollion. Aceasta scriere era constituita dintr-un complex de semne format din: pasari, animale, pesti, etc., ce erau asternute pe papirus de catre scribi aflati in pozitie sazand, cu picioarele incrucisate si cu tablita sprijinita pe genunchi. Scrierea hieratica egiptena se realiza de la dreapta spre stanga.

Tehnica scrierii artistice evolueaza in epoca scrierii cuneiforme folosite prin anul 3100 i.e.n. prin locurile unde actual se gaseste Kuweitul. acest sistem de scriere era constituit din semne de forma unor cuie si se practica de obicei in picioare, cu tablita in mana stanga.

Instrumentul de scriere era o bucata de trestie sau un lemn rotund ascutit, iar scrierea se citea de la stanga spre dreapta.

Vechea scriere chineza este o scriere ideografica ce s-a pastrat pana in zilele noastre. Directia de scriere pe acelasi rand era de sus in jos iar randurile se succedau de la dreapta la stanga.

Sensul unui cuvant in limba vorbita se schimba dupa pozitia sa in cuprinsul frazei, dupa gestul care-l insoteste si dupa inaltimea muzicala a tonului. Dictionarul realizat prin secolul al XV-XVI lea al e.n. contine 44.000 de ideograme. 

Treptat numarul lor a fost redus iar in prezent se scrie pe orizontala concomitent cu popularizarea noului alfabet cu litere latine.

Scrieri ideografice mai sunt si cele folosite in Insula Pastelui, scrierea Maya, etc. 

Scrierea silabica a devenit posibila cand nivelul cultural a fost mai ridicat si spiritul de observatie mai accentuat. astfel s-a ajuns sa se inteleaga ca un cuvant este format din sunete ce se pronunta printr-o singura deschidere a buzelor, deci in silabe.

Desigur astfel se reduce numarul semnelor si scrierea devine accesibila unui cerc mai larg de oameni. In aceasta categorie intra scrierile japoneza, cipriota, s.a.

Alfabetul este urmarea fireasca a unei indelungate evolutii cel fenician avand meritul de a fi dat nastere tuturor scrierilor alfabetice in general. Scrierea cursiva feniciana care a aparut pe la inceputul anului 500 i.e.n. se realiza cu ajutorul a 22 de semne pe tablite de calcar, ulcioare sau papirus, de la dreapta la stanga pe orizontala.

Datorita legaturilor comerciale ale fenicienilor, alfabetul s-a raspandit din apus pana in rasaritul indepartat, aparand alte tipuri de scrieri cu diferentieri pronuntate fata de cea feniciana asa cum le cunoastem si astazi: scrierile siriene, alfabetul ebraic, scrierea brahmi, alfabetul arab, etc.

Alfabetul consonantic si vocalic grecesc dovedeste cert originea sa feniciana prin ordinea literelor, formele apropiate si semne deosebite pentru vocale. Constructia literelor grecesti a evoluat continuu pentru ca in secolul al V-lea e.n. sa fie adoptat un alfabet complet. In secolul al IV-lea i.e.n. apare forma cursiva cu trasare mai rapida.

O alta etapa a dezvoltarii scrierii artistice o constituie aparitia alfabetului latin ca o varianta a celui grecesc. Introdus prin intermediul etruscilor, alfabetul latin s-a impus destul de repede, adaptarea fiind usoara, limba latina avand mai putine consoane decat greaca. Din alfabetele grecesti arhaice au fost preluate sunete, unele au fost modificate, altele reasezate.

In locul vechilor denumiri, latinii au desemnat literele dupa sunetul lor. Ca si grecii, vechii romani foloseau in scrierea artistica monumentala numai litere capitale din care au derivat literele mari de tipar. Minusculele au aparut abia in secolul al V-lea e.n., dezvoltandu-se diferit la fiecare natiune.

Reforma scrierii realizata de Carol cel Mare in anul 789 a determinat o raspandire puternica a minusculelor in Franta, Germania si Italia inlocuind treptat celelalte forme, pana la aparitia scrierii gotice a carei raspandire a fost si mai mare.

Din timpul literelor gotice a aparut creionul cu plumb, aur, argint sau arama. Cu stilul de os sau metal romanii scriau pe tablite cerate, folosind partea ascutita la scris, iar cealalta la netezirea suprafetei.

Pe papirus s-a scris cu calamusul de trestie, apoi cu penelul si cu stramosul penitei- calamusul de bronz. Pe pergament si hartie se scria cu pene de gasca (cele mai scumpe erau cele de barza sau de corb) care au fost folosite pana in secolul al XIV-lea, cand a aparut penita din fier.

Cerneala la romani se prepara din negru de fum, clei si apa: Plinius a imbunatatit-o adaugandu-i otet pentru cresterea aderentei. Mai tarziu s-a folosit cerneala de sepia si o solutie adusa din orient asemanatoare cu tusul chinezesc. Cerneala apropiata de cea actuala se fabrica din sulfat de fier si carbunele provenit din ghinda de stejar.

La inceputul secolului al XI-lea incepe folosirea hartiei, iar pe la mijlocul aceluiasi secol, tiparul faciliteaza extinderea cititului si a scrisului.

Tehnica scrierii artistice a fost revolutionata datorita faptului ca gravori de litere, oameni de stiinta si de arta din timpul Renasterii au fost animati de dorinta de a patrunde in lumea proportiilor construind litere. Printre cei care au elaborat scheme de constructie pentru a crea armonia si proportia literelor au fost si matematicianul Luca Paciole sau Leonardo da Vinci, al carui alfabet este cunoscut sub denumirea de scriere arhitecturala.

Respectul pentru logica, echilibru si proportia corpului omenesc sunt ilustrate in literele construite de Geoffroy Tory sau Albert Durer. Mai tarziu formele literelor au capatat unduirea caligrafica cu grosimi diferite, ca scrierea cursiva engleza sau trasaturile rapide ale scrierii din zilele noastre.

In Tara Romaneasca alfabetul latin a fost intrebuintat inca din timpul dacilor da catre constructorii romani trimisi lui Decebal. In anul 1863 alfabetul latin devine cel oficial si cu acest prilej, se adapteaza semne diacritice unor litere pentru a se nota sunetele ă, î, ş, ţ, care nu existau in limba latina. La noi sunt destul de cunoscute si formele de scriere cu caractere vechi.

Alfabetul chirilic care deriva din scrierea greaca a fost conceput in jumatatea a doua a secolului al IX-lea de catre Chiril Constantin impreuna cu fratele sau Metodiu, fiii unui functionar bizantin din Salonic.

In timpul lui Petru cel Mare, alfabetul a fost redus la 34 de semne iar dupa Revolutia din Octombrie a fost din nou supus unei reforme.. Cu ambele modificari acest alfabet este utilizat de catre bulgari, sarbi, muntenegreni. In Moldova si in Tara Romaneasca alfabetul chirilic a fost folosit din secolul al XIV-lea pana in anul 1863 cand a fost inlocuit cu cel latin.

Cifrele pe care noi le numim "arabe" spre a le deosebi de cele "latine", arabii le numesc "indiene"(hindi) pentru ca acestia le-au imprumutat de la indieni. Pana in secolul al XIII-lea in Europa occidentala se foloseau cifrele romane, in Bizant cifrele grecesti iar in Tarile Slave cele chirilice. Scrierea cifrelor la romani necesita prea multe semne pentru numerele cu o valoare mai mare. Ele se mai folosesc si astazi pentru numere mai mici. Primele cifre arabe au aparut in Italia datorita negutatorilor florentini generalizandu-se in secolul al XV-lea in occident si in secolul al XIX-lea in orient.

Autorii studiului pentru tehnica scrierii artistice sunt V.R. Iacobescu si V.V. Iacobescu iar cartea a aparut in 1989 la Editura Tehnica avand 192 pagini bogat ilustrata cu planse.