Câte ceva despre Esperanto (2)

Câte ceva despre Esperanto (1)

  "Ideea unei Limbi Universale ca organ de inţelegere comună intre popoare nu este nouă. Până in epoca antică, putem urmări firul incercărilor de a găsi o Limbă Universală acceptată de toate popoarele pentru inlesnirea relaţiunilor lor internaţionale. Biblia este, poate, primul document istoric care deschide discuţia asupra acestei probleme. Vă aduceţi, desigur, aminte de episodul biblic din Cartea Intâi a lui Moise(cap. 11), când in vestitul Babilon, oraş cosmopolit, cu viaţă comercială zgomotoasă şi temple uriaşe, diversitatea raselor şi a limbilor provoacă neinţelegeri adânci intre oameni şi-i impiedică să ducă la indeplinire proiectul lor indrăzneţ, construirea Turnului Aroganţei şi Dominaţiei pământene, care trebuia să fie inălţat până la Dumnezeu. In Antichitatea Greco-Romană, au predominat ca Limbi Universale, limbile popoarelor de frunte ale epocii. Centrele de cultură ale Antichităţii se grupau in jurul bazinului Mediteraneean. In frunte a fost Grecia, iar limba greacă a fost adevărata Limbă Universală a Antichităţii. Rivala sa a fost până in secolul al XVIII-lea limba latină. In epoca modernă, ideea unei Limbi Universale a fost reluată de spirite alese, de pedagogi şi filosofi. Drumul limbii artificiale cunoscute astăzi sub numele de Esperanto n-a fost uşor. S-au făcut vreo 200 de incercări de Limbă Universală. Una dintre ele a fost Volapuk, inventată in 1880 de pastorul Schleyer din Litzelstetten(Baden). Eşecul acesteia a discreditat multă vreme ideea de Limbă Universală cu atât mai mult cu cât autorul Limbii Esperanto nu era filolog, ci un medic ocultist, Dr.L.L.Zamenhof(1859-1917). In România, printre primii esperantişti care au contribuit la dezvoltarea esperantismului trebuie să-i menţionăm pe: Marta Frollo(1889-"Mic vocabular pentru români"); H. Fischer(1904- Primul curs de Esperanto la Galaţi; Primul Cerc Esperantist); advocatul I. Negreanu; d-rul G. Robin. Nu-l putem uita nici pe "semideano" H. Harabagiu, multregretatul secretar general al Societăţii Esperantiste Române, care şi-a găsit o moarte tragică in bombardamentul anglo-american din 4 aprilie 1944, sau pe scriitorul Eugen Relgis("Esperanto limba viitorului"). In mod special ţin să prezint in continuare o personalitate discretă a culturii din ţara noastră, un pionier in numeroase domenii din care România n-a lipsit niciodată: Mihail.I. Popescu. Cinstit, modest şi blând, acest inaintaş a invăţat singur 17 limbi străine, iar in cazul Limbii Esperanto a ajuns un specialist apreciat in ţară şi in străinătate. După război, mai precis in anul 1956, Comitetul de Iniţiativă pentru Esperanto, s-a adresat in câteva rânduri C.C. al P.M.R., informându-l despre stadiul mişcării esperantiste pe plan mondial şi, in special din ţările lagărului socialist, solicitându-i sprijinul pentru a se putea duce o activitate de indrumare şi control a mişcării esperantiste şi in ţara noastră. In celelalte ţări ale lagărului socialist: U.R.S.S., Polonia, Cehoslovacia, Bulgaria, Ungaria, R.D.Vietnam, R.P.Chineză, Coreea de Nord, Iugoslavia- mişcarea esperantistă se bucura de o activitate susţinută in slujba păcii, inţelegerii intre popoare şi răspândirii culturii. In anul 1957, Conducerea Institutului de Lingvistică al Academiei Române certifică faptul că in şedinţa din 14 februarie, Consiliul Ştiinţific al Institutului a dezbătut problema Limbii Esperanto in R.P.R. In unanimitate, membrii Consiliului au recunoscut utilitatea răspândirii Limbii Esperanto şi impunerea ei ca mijloc de comunicare internaţională. In acelaşi timp, Consiliul a propus Conducerii Academiei R.P.R. să sprijine secţiunea Comitetului de Iniţiativă pentru Limba Esperanto. O altă iniţiativă importantă legată de studiul unei alte limbi auxiliare, s-a materializat in anul 1924. La iniţiativa ambasadorului S.U.A. la Bruxelles, Dave H. Morris şi a soţiei acestuia, un grup de personalităţi americane, fondează cu sprijin filantropic, Asociaţia de Limbi Internaţionale Auxiliare(I.A.L.A.), având ca scop studiul unei limbi auxiliare, destinate facilitării comunicării, denumită Interlingua. Vocabularul şi gramatica au pornit din limbile naturale. Pornind pe suportul Latin(Latino Sine Flexione), Interlingua a devenit un sistem intermediar intre limba latină şi limbile civilizaţiilor occidentale. Aceasta dă impresia unei limbi naturale, deoarece cuvintele nu sunt nici deformate, nici inventate. In anul 1955 s-a fondat Union Mundial pro Interlingua(U.M.I.). In continuare, doresc să vă prezint o colecţie inedită de cărţi şi publicaţii atât in Limba Esperanto cât şi in Interlingua. Acestor materiale, in viitor, le vor urma şi altele.