"Românului îi este greu până se apucă de o treabă, că de lăsat se lasă repede".
Ion Creangă
Studiul de filosofie socială, Regenerarea Neamului Românesc de N. Porsenna apare in anul 1937 prin bunăvoinţa Editurii Cugetarea.
Motto-ul este relevant pentru fatalismul mioritic etern manifest in genele locuitorilor Planetei România:
Capitolul I
Instituţiunile sociale şi factorul om
Starea societăţii româneşti
Rezultat al unei evoluţii milenare, in împrejurari istorice osebit de tragice - cum n-au fost hărăzite in Europa decât popoarelor din Peninsula Balcanică - civilizaţia românească a fost nevoită, prin a doua jumătate a secolului XX, să pornească viaţa socială de la început, clădind pe un nou Deşert.
Asuprirea asiatică şi regimul de devastare care a durat cinci veacuri, apoi epoca fanariotă şi în sfârşit partidele politice în epoca modernă, au zădărnicit nu numai dezvoltarea exterioară a civilizaţiei, ci au avut o dezastruoasă înrâurire asupra Sufletului Rasei, i-au modificat mentalitatea, Spiritul, caracterul, Morala, au prefăcut cu alte cuvinte, însăşi cauza faptelor omeneşti, determinarea lăuntrică.
Spre a se vedea cu ce stare sufletească a trebuit să intre poporul român în era civilizaţiei sale, vom cita câteva aprecieri făcute prin a III-a decadă a veacului XIX de cel dintâi boier român cu suflet european, de primul care a călătorit, a observat, a făcut paralela intre civilizaţia Europei şi a Patriei sale, a scris şi a povăţuit.
Este boierul muntean Dinicu Golescu de la care ne-a rămas interesanta "Însemnare a călătoriei mele în anii 1824, 1825, 1826". Reproducem câteva amănunte care dezvăluie spiritul dominant al epocii sale, singurul ce interesează în faza de devenire a unei societăţi.
Cel mai frecvent cuvânt pe care-l auzea la vremea aceea era "adu bani". Deşi ţăranii unguri lucrau 200 de zile pe an pentru stăpânire, iar ai noştrii numai 12, ţăranul ungur era civilizat şi prosper, pe când cel român zăcea în cea mai înfiorătoare mizerie. Pricina? "Adu bani". Regimul de jaf.
Funcţionarii noştri "ajung în puţini ani milionişti cu palaturi", deşi când au intrat în slujbă erau "trenţăroşi cu picioarele goale". La noi s-a aţâţat luxul şi scârboasa diplomatică. Şi conchide înţelept boierul:
"În orice parte de loc va fi bogăţie numai la câteva persoane numărate, acel loc este numit sărac, dimpreună chiar cu acei bogaţi".
Această stare de lucruri a putut dăinui fiindcă noi "am găsit un norod orb" şi astfel "am rămas în urma tuturor Neamurilor".
De la 1825 pânâ azi am evoluat...
Înaintarea noastră a fost de suprafaţă şi în metodă, dar nu în Spirit. Mentalitatea a rămas aceeaşi şi acelaşi fondul civilizaţiei, cu toate aparenţele, de altfel străvezii.
Ca şi pe timpul lui Dinicu Golescu, satele sunt exemple tipice de mizerie, ignoranţă şi boli. La oraşe, o vagă faţă de civilizaţie, câteva clădiri mari pe străzi murdare ( unde toate grădinile au fost nimicite), câteva automobile, tot mai puţine, venite pe de-a gata din fabricile străine.
Şi subt această subţire pojghiţă de Occident, aceeaşi colcăire de viaţă primitivă. Nicio lucrare publică, niciun kilometru de cale ferată nu se mai construiesc. Drumurile noastre au ajuns ca în junglele Africei. Astăzi nu se mai jefuieşte ţăranul, ci bugetul public.
Partidele politice, organizate ca cete de pradă, numesc pe toţi membrii lor în slujbe de stat.Această armată de funcţionari inutili neputând fi plătită, sunt ţinuţi cu toţii cu lefuri de sărăcie, siliţi să trăiască din mită şi bacşiş.
Continuarea in episodul următor II
Asuprirea asiatică şi regimul de devastare care a durat cinci veacuri, apoi epoca fanariotă şi în sfârşit partidele politice în epoca modernă, au zădărnicit nu numai dezvoltarea exterioară a civilizaţiei, ci au avut o dezastruoasă înrâurire asupra Sufletului Rasei, i-au modificat mentalitatea, Spiritul, caracterul, Morala, au prefăcut cu alte cuvinte, însăşi cauza faptelor omeneşti, determinarea lăuntrică.
Spre a se vedea cu ce stare sufletească a trebuit să intre poporul român în era civilizaţiei sale, vom cita câteva aprecieri făcute prin a III-a decadă a veacului XIX de cel dintâi boier român cu suflet european, de primul care a călătorit, a observat, a făcut paralela intre civilizaţia Europei şi a Patriei sale, a scris şi a povăţuit.
Este boierul muntean Dinicu Golescu de la care ne-a rămas interesanta "Însemnare a călătoriei mele în anii 1824, 1825, 1826". Reproducem câteva amănunte care dezvăluie spiritul dominant al epocii sale, singurul ce interesează în faza de devenire a unei societăţi.
Cel mai frecvent cuvânt pe care-l auzea la vremea aceea era "adu bani". Deşi ţăranii unguri lucrau 200 de zile pe an pentru stăpânire, iar ai noştrii numai 12, ţăranul ungur era civilizat şi prosper, pe când cel român zăcea în cea mai înfiorătoare mizerie. Pricina? "Adu bani". Regimul de jaf.
Funcţionarii noştri "ajung în puţini ani milionişti cu palaturi", deşi când au intrat în slujbă erau "trenţăroşi cu picioarele goale". La noi s-a aţâţat luxul şi scârboasa diplomatică. Şi conchide înţelept boierul:
"În orice parte de loc va fi bogăţie numai la câteva persoane numărate, acel loc este numit sărac, dimpreună chiar cu acei bogaţi".
Această stare de lucruri a putut dăinui fiindcă noi "am găsit un norod orb" şi astfel "am rămas în urma tuturor Neamurilor".
Ca mijloc de vindecare, între multe altele, boierul sfătuieşte "depărtarea de lux şi îmbrăţişarea economiei", administraţie părintească, etc. reforme pentru care au luptat generaţiile trecute şi care în parte s-au înfăptuit.
De la 1825 pânâ azi am evoluat...
Înaintarea noastră a fost de suprafaţă şi în metodă, dar nu în Spirit. Mentalitatea a rămas aceeaşi şi acelaşi fondul civilizaţiei, cu toate aparenţele, de altfel străvezii.
Ca şi pe timpul lui Dinicu Golescu, satele sunt exemple tipice de mizerie, ignoranţă şi boli. La oraşe, o vagă faţă de civilizaţie, câteva clădiri mari pe străzi murdare ( unde toate grădinile au fost nimicite), câteva automobile, tot mai puţine, venite pe de-a gata din fabricile străine.
Şi subt această subţire pojghiţă de Occident, aceeaşi colcăire de viaţă primitivă. Nicio lucrare publică, niciun kilometru de cale ferată nu se mai construiesc. Drumurile noastre au ajuns ca în junglele Africei. Astăzi nu se mai jefuieşte ţăranul, ci bugetul public.
Partidele politice, organizate ca cete de pradă, numesc pe toţi membrii lor în slujbe de stat.Această armată de funcţionari inutili neputând fi plătită, sunt ţinuţi cu toţii cu lefuri de sărăcie, siliţi să trăiască din mită şi bacşiş.
Continuarea in episodul următor II
No comments:
Post a Comment