Vechea arta religioasa la romani

Cartea lui Nicolae Iorga - Vechea arta religioasa la romani apare in anul 1934 la editura episcopiei Hotinului, când cărturarul era și presedintele Comisiunii Monumentelor Istorice.

Volumul, ilustrat cu 48 de reproduceri, este structurat in cinci capitole după cum urmează:

1) Icoana romanească

2) Argintăria românească

3) Miniaturile românești

4) Sculpturile in lemn

5) Țesăturile.

In chestiunile preliminare, Nicolae Iorga precizează câteva aspecte esențiale pentru ceea ce se poate defini ca artă religioasă.

"Care este cea mai veche icoană românească?

Ce se ințelege prin icoană românească?

După ce se cunoaște că o icoană este mai veche și alta mai nouă?

Ar fi cu desăvârșire absurd dacă in domeniul acesta ar spune cineva că deosebitele nații creștine sau, intr-un domeniu mai restrâns, deosebitele nații ortodoxe au inventat fiecare icoane pe care să nu le fi avut alte nații creștine și alte nații ortodoxe. De o bucată de vreme se creează și curente indigene.

Ceea ce s-a împrumutat se adaptează după ochiul zugravului, după felul de a ințelege frumosul și sfințenia unui intreg popor.

Tradiția prin urmare există și se poate merge mai departe cu dânsa dar, deodată, in mijlocul tradiției, vine ceva care i se opune și trebuie să se facă deosebirea foarte limpede intre ceea ce este aiurea și între ce s-a făcut la fața locului.
 

Venind acum la cealaltă intrebare: după ce se cunoaște Dar dupa ce elemente? Intrucât icoanele ca și picturile murale, ca și miniaturile, se iau - am spus-o și mai sus, după originale mai vechi, in această privință nu există un mijloc de a fixa o cronologie.

Se fac astăzi pretutindeni, și în Europa și in America, studii cu privire la această chestie a derivărilor iconografice. Acum în urmă, un american a izbutit să găsească în chipurile apostolilor, astfel cum sunt reprezentați in cele mai vechi miniaturi, ca și in alte elemente ale artei creștine, modele care vin din antichitate.

Dar pe lângă ce este înfațișat intr-o icoană - de altminteri ca și într-o frescă, ca și într-o miniatură - mai este și stilul. Definirea cronologică a stilurilor este foarte grea.

Când însă datarea lipsește, încă este un mijloc sigur de a fixa epoca, mijloc pe care l-am întrebuițat și eu de atâtea ori: felul cum sunt făcute literele care întovărășesc pictura, acelea care, deasupra capului sfântului dau numele lui".

Închei cu un fragment dintr-o conferință despre miniaturile românești ținută la Fundația Dalles in anul 1933:

"[...] Onorat auditoriu, miniatura joacă în Evul Mediu unrol foarte mare, mult mai mare decât acela care i-a fost acordat. Lumea a fost zgârcită față de dânsa. Dacă veți răsfoi orice istorie a artelor, veți vedea că miniatura este așezată între artele minore, acolo intr-un colțișor.

Aceasta fără niciun fel de dreptate, fiindcă arta nu se socotește după dimensiuni. Miniatura românească este întîi din Moldova, indiferent care este originea ei. În Moldova, prin urmare, au apărut cele dintâi manuscripte cu miniaturi.

Veți vedea în ce condiții au apărut și vă veți mira ca și mine de gradul înalt al valorii artistice pe care moldovenii îl ating de la început".