Câte ceva despre Cuvinte Incrucişate, Enigmistică şi Rebus(1)

   Motto: "Cel ce a ştiut să imbine utilul cu plăcutul, distrând pe cititor şi instruindu-l in acelaşi timp, acela a cunoscut adevărata satisfacţie a reuşitei." Horaţiu(Ars Poetica, 343)

Din vremuri imemoriale, preocuparea omului pentru Jocurile Minţii, a constituit un imbold constant-activ, conturându-i acestuia activităţile zilnice şi definindu-i personalitatea in formare.Vorbind despre Anticii Anticilor noştri, Istoria orală, dar mai ales cea scrisă, consemnează inceputurile şi

dezvoltarea acestor Jocuri. Misterele prezente la tot pasul il infricoşau pe om, născând in mintea lui intrebări. Mai mult de-atât, de parcă n-ar fi fost de-ajuns Exilul din Cer, omul se trezeşte in faţa unei creaturi infricoşătoare, Sfinxul, care pune intrebări bietului muritor a cărui piele intră-n saramură dacă nu ştie răspunsul... Incet şi sigur, Mintea iscodeşte neobosit  căutând soluţii, răspunsuri, răgazuri in cursa ei cu Timpul. Primele scrieri omeneşti sunt tot enigmatice, greu de descifrat,

 necesitând Iniţiere. Hieroglife, Ideograme... Păşind cu greu spre Lumină, omul nu mai are odihnă. Noianul de griji care il copleşesc nu-i mai ingăduie răgazul contemplării Adamice. Şi-a făcut-o cu "mâna" lui doar... Incepe urcuşul sinuos, obositor, plin de capcane către desăvârşirea pe care tocmai o pierduse intr-un acces de slăbiciune. Jocurile Minţii devin cu timpul o alinare, atenuând impulsul natural către violenţă, Mintea se "ascute", devenind o "unealtă" propice cercetării. In Europa,

preocuparea pentru şlefuirea inteligenţei n-a fost departe de tema abordată. Voltaire, iubitor de Tropi şi admirator al lui Du Marsais, autorul Tratatului despre Tropi, era un năstruşnic incifrator de inţelesuri in schimburile sale de notiţe-puzzle chiar cu Frederic cel Mare. Nici in Anglia, interesul pentru Jocuri nu-i mai prejos, acaparând chiar pioase feţe bisericeşti. In Statele Unite avem un exemplu enigmistic chiar pe moneda federală bătută in 1787. La noi in ţară, Dimitrie Cantemir, cel

 mai erudit Principe din ultima mie de ani, alcătuieşte in inegalabila lucrare "Istoria Ieroglifică", apărută in anul 1705, o "scară a numerelor şi cuvintelor streine tâlcuitoare", scară ce are menirea de a-l ajuta pe cititor in descifrarea Ieroglifelor şi in inţelegerea limbajului folosit. Aceste cuvinte tâlcuitoare sunt explicate de către autor prin definiţii, date intr-un mod care, pe alocuri il apropie de rebusism. Enigmistica propriu-zisă- rebusismul, a luat naştere la noi la sfârşitul anului 1925 odată

cu "Gazeta de Duminică". In această publicaţie se pot găsi primele Jocuri intelectuale, iar Părintele enigmisticii culte este socotit a fi D. Bartolomeu. Careul de cuvinte incrucişate, minunata descoperire a lui Victor Orille- presupusul inventator al acestuia, s-a răspândit ca fulgerul ajungând şi la noi, astfel incât, primul careu apare la data de 13 Iunie 1925 in revista "Oglinda Lumii" al cărei redactor este D. Bartolomeu. Totuşi, neobositul senior al rebusismului românesc, rămâne fără

putinţă de tăgadă N. Gh. Popescu-Rebus. Tudor Arghezi ilustrează in prefaţa cărţii sale "Cuvinte Potrivite şi Incrucişate" apărută in anul 1934, intâlnirea cu acest "magician": "In materia Cuvintelor Incrucişate, Maestrul meu este N. Gh. Popescu-Rebus, de vreo două ori mai tânăr(...) Ştiţi despre ce domn Popescu vorbesc: Dl. Popescu, căruia i se zice Popescu-Rebus, identificat cu arta de a construi mistere şi de a ghici in ghiocul celulei(...) Dacă am căuta definiţia profesiunii

sale, ar trebui să incercăm titluri noi ezitând intre cuvintilist şi crucişolog." O altă figură reprezentativă a rebusismului românesc a fost Mihail I. Popescu. Poliglot, erudit, altruist, şi voluntar, s-a evidenţiat şi s-a impus treptat pe măsură ce colegii săi au inceput să-i descopere calităţile. Vă invit spre delectare, să răsfoiţi propria mea colecţie care cuprinde numeroase publicaţii, amintind că, in ciuda fundalului vremii, oamenii aveau preocupări nobile, sperând că şi astăzi, acestea

mai există...    

                    

Câte ceva despre Esperanto (1)

  "Ideea unei Limbi Universale ca organ de inţelegere comună intre popoare nu este nouă. Până in epoca antică, putem urmări firul incercărilor de a găsi o Limbă Universală acceptată de toate popoarele pentru inlesnirea relaţiunilor lor internaţionale. Biblia este, poate, primul document istoric care deschide discuţia asupra acestei probleme. Vă aduceţi, desigur, aminte de episodul biblic din Cartea Intâi a lui Moise(cap. 11), când in vestitul Babilon, oraş cosmopolit, cu viaţă comercială zgomotoasă şi temple uriaşe, diversitatea raselor şi a limbilor provoacă neinţelegeri adânci intre oameni şi-i impiedică să ducă la indeplinire proiectul lor indrăzneţ, construirea Turnului Aroganţei şi Dominaţiei pământene, care trebuia să fie inălţat până la Dumnezeu. In Antichitatea Greco-Romană, au predominat ca Limbi Universale, limbile popoarelor de frunte ale epocii. Centrele de cultură ale Antichităţii se grupau in jurul bazinului Mediteraneean. In frunte a fost Grecia, iar limba greacă a fost adevărata Limbă Universală a Antichităţii. Rivala sa a fost până in secolul al XVIII-lea limba latină. In epoca modernă, ideea unei Limbi Universale a fost reluată de spirite alese, de pedagogi şi filosofi. Drumul limbii artificiale cunoscute astăzi sub numele de Esperanto n-a fost uşor. S-au făcut vreo 200 de incercări de Limbă Universală. Una dintre ele a fost Volapuk, inventată in 1880 de pastorul Schleyer din Litzelstetten(Baden). Eşecul acesteia a discreditat multă vreme ideea de Limbă Universală cu atât mai mult cu cât autorul Limbii Esperanto nu era filolog, ci un medic ocultist, Dr.L.L.Zamenhof(1859-1917). In România, printre primii esperantişti care au contribuit la dezvoltarea esperantismului trebuie să-i menţionăm pe: Marta Frollo(1889-"Mic vocabular pentru români"); H. Fischer(1904- Primul curs de Esperanto la Galaţi; Primul Cerc Esperantist); advocatul I. Negreanu; d-rul G. Robin. Nu-l putem uita nici pe "semideano" H. Harabagiu, multregretatul secretar general al Societăţii Esperantiste Române, care şi-a găsit o moarte tragică in bombardamentul anglo-american din 4 aprilie 1944, sau pe scriitorul Eugen Relgis("Esperanto limba viitorului"). In mod special ţin să prezint in continuare o personalitate discretă a culturii din ţara noastră, un pionier in numeroase domenii din care România n-a lipsit niciodată: Mihail.I. Popescu. Cinstit, modest şi blând, acest inaintaş a invăţat singur 17 limbi străine, iar in cazul Limbii Esperanto a ajuns un specialist apreciat in ţară şi in străinătate. După război, mai precis in anul 1956, Comitetul de Iniţiativă pentru Esperanto, s-a adresat in câteva rânduri C.C. al P.M.R., informându-l despre stadiul mişcării esperantiste pe plan mondial şi, in special din ţările lagărului socialist, solicitându-i sprijinul pentru a se putea duce o activitate de indrumare şi control a mişcării esperantiste şi in ţara noastră. In celelalte ţări ale lagărului socialist: U.R.S.S., Polonia, Cehoslovacia, Bulgaria, Ungaria, R.D.Vietnam, R.P.Chineză, Coreea de Nord, Iugoslavia- mişcarea esperantistă se bucura de o activitate susţinută in slujba păcii, inţelegerii intre popoare şi răspândirii culturii. In anul 1957, Conducerea Institutului de Lingvistică al Academiei Române certifică faptul că in şedinţa din 14 februarie, Consiliul Ştiinţific al Institutului a dezbătut problema Limbii Esperanto in R.P.R. In unanimitate, membrii Consiliului au recunoscut utilitatea răspândirii Limbii Esperanto şi impunerea ei ca mijloc de comunicare internaţională. In acelaşi timp, Consiliul a propus Conducerii Academiei R.P.R. să sprijine secţiunea Comitetului de Iniţiativă pentru Limba Esperanto. O altă iniţiativă importantă legată de studiul unei alte limbi auxiliare, s-a materializat in anul 1924. La iniţiativa ambasadorului S.U.A. la Bruxelles, Dave H. Morris şi a soţiei acestuia, un grup de personalităţi americane, fondează cu sprijin filantropic, Asociaţia de Limbi Internaţionale Auxiliare(I.A.L.A.), având ca scop studiul unei limbi auxiliare, destinate facilitării comunicării, denumită Interlingua. Vocabularul şi gramatica au pornit din limbile naturale. Pornind pe suportul Latin(Latino Sine Flexione), Interlingua a devenit un sistem intermediar intre limba latină şi limbile civilizaţiilor occidentale. Aceasta dă impresia unei limbi naturale, deoarece cuvintele nu sunt nici deformate, nici inventate. In anul 1955 s-a fondat Union Mundial pro Interlingua(U.M.I.). In continuare, doresc să vă prezint o colecţie inedită de cărţi şi publicaţii atât in Limba Esperanto cât şi in Interlingua. Acestor materiale, in viitor, le vor urma şi altele.

Almanahuri, almanahuri!

Almanahul este, potrivit oricărui dicţionar, o publicaţie anuală cu caracter enciclopedic dintr-un anumit domeniu, care inserează in cuprinsul său date de popularizare din acel domeniu. 

Primele almanahuri din lume, au apărut ca o publicaţie periodică in Germania din perioada Reformei Protestante a lui Martin Luther, 

Reformă incepută in anul 1517. Un nobil austriac s-a folosit de tensiunea opiniei publice provocate de lupta dintre Catolicism şi Reformă, tipărind 2 broşuri cu informaţii referitoare la aceste evenimente. 

La Frankfurt aveau loc 2 târguri, unul primăvara şi celălalt toamna. Nobilul, pe propria cheltuială, a scos două volume cu relatarea amănunţită a acelor evenimente. Succesul a fost fulminant, iar aceste publicaţii semestriale s-au succedat de la 1588 până la 1598. 

Acestor publicaţii semestriale, le-au urmat altele săptămânale. In Ţările Române, incepând cu anul 1816, Teodor Racoce impreună cu Georghe Lazăr, funcţionar al Guberniului din Lemberg, cancelarist la Cernăuţi, traducător din greacă, latină şi germană, se decidea să editeze o revistă-almanah, motiv pentru care va solicita autorităţilor aprobare. 

Motivaţia cererii sale a fost următoarea: "Intre toate naţiunile Europei, numai naţiunea moldovenească sau valahă singură până in timpurile precedente nu ia parte deloc  deoarece nu are gazete". Va primi aprobarea in anul 1817 când va răspândi inştiinţarea despre apariţia de "Novele sau Gazeturi Româneşti". 

De aici, noi cei de astăzi, prin devotamentul celor de atunci, răsfoim cu plăcere acest fel de publicaţii. Vă invit in continuare, dacă aveţi curiozitatea, să parcurgeţi mica mea colecţie de almanahuri. Vă doresc "răsfoire plăcută!"

Gazda şi Musafirul

Când suntem invitaţi la masa cuiva , mâncam ce ni se pune dinainte . A cere gazdei peşte , ori plăcinte ar fi curată nebunie ! Numai in lume noi cerem de la Zei cele ce nu se dau , deşi sunt nenumărate cele ce ne-au dat.

                                        Epictet

Nu te mândri cu ce nu-i al tău

Când calul tău, nechezând ar zice: “ce frumos sunt eu!”- ar merge. Dar când tu zici cu mândrie : ” ce frumos cal am eu! ” – te mândreşti  cu o calitate a calului. Căci ce este al tău dintr-insul? Aspectul sub care-l vezi.

                                     Epictet

Revista Magazin Istoric

Revista Magazin Istoric este revista de cultură istorică apărută in România in luna Aprilie 1967. Revista a fost lansată cu sprijinul Institutului de Studii Istorice şi Social-Politice din Bucureşti, care a funcţionat sub supravegherea Comitetului Central al Partidului Comunist Român. 

Primul Director al prestigioasei publicaţii a fost Dumitru Almaş(1908-1995), iar primul redactor-şef a fost Constantin Antip(n. 1925).
Autori care au publicat de-a lungul a patru decenii au fost:
Constantin C. Giurescu, Dan Berindei, Miron Constantinescu şi numeroşi alţii. 

Făcând parte din generaţia care s-a născut in Zodia Cărţii Tipărite, păstrez plăcerea răsfoirii clasice care nu poate fi uşor depăşită de cea virtuală... Vă invit la "răsfoirea" colecţiei personale, iar dacă ispita vă invinge nu vă-mpotriviţi, căci ea câştigă...

Convieţuirea cu Sfidătorul sau Marele Inchizitor

Venim in Lume prin legea firii. Trupul incepe să se dezvolte treptat, insă parcă o altă fiinţă convieţuieşte cu noi, preluând chiar controlul şi creând tipare pentru toate acţiunile noastre. Rareori avem puterea să ne intrebăm cu tărie: cine suntem?

Cine ne impinge să nu facem Binele pe care-l iubim ci Răul pe care-l urâm? Aflu că acum 2000 de ani tereştri, un "băiat mare", fără să fi citit din presa vremii, ştia aceste lucruri. Tipul s-a numit Saul până la intâlnirea de gradul 3 pe care a avut-o pe drumul Damascului, după care, lecuit de propria-i autolimitare, a devenit Paul (Pavel din Tars). 

Ce ciudat! Cine, din Mare cum se simte sau este amăgit să se simtă, ar dori să devină mic? Bine, bine, dar noi cei de azi, civilizaţi şi evoluaţi, am uitat aceste lucruri, ni s-au şters din "arhivă" sau nu le-nţelegem, respingându-le ca pe "un corp străin"? 

Sunt tentat să enumăr câţiva dintre căutătorii de răspunsuri de-a lungul istoriei, dar mă mulţumesc să rămân unul dintre ei. "Ce-i de făcut?"-mă-ntreb. 

Indată şi aflu! Nu-mi place răspunsul, dar aleg să-l accept! Aleg să-mi eliberez acel sentiment profund de libertate in gândire, aleg să sfărâm lanţurile robiei. 

Evident că, instantaneu, apar şi piedicile: "bine, bine, te-ai prostit la bătrâneţe?; n-ai pomenit din moşi-strămoşi că trebuie să stai in cap pentru a-i face pe plac Lumii?; nu tai porcul de Saturnalii? 

Nu, nu, nu fac nimic din toate acestea şi , simt deodată că sunt in al N-şpelea Cer!. Să fie asta Libertatea?! Simt cu toată Fiinţa mea că DA!