Un creştin, pe cât se spune,
Cam de loc de la Gâdinţi,
Vrând şi el să se' nnoiască
Pentru Patru-zeci de Sfinţi,
Hotărăşte ca să'şi facă
De-o cam dată pantaluni,
Dar să-i facă buni să-i aibă
Şi de Paşti frumoşi şi buni.
Merge deci, in târg la Roman,
Cercetează, răscoleşte,
Şi-un postaf cu dungi albastre
In sfârşit işi târguieşte.
Are acum postaf creştinul,
Dar un lucru' l dă pe gânduri:
Să nu-i facă croitorul,
Pantaluni ca' n alte rânduri;
Că' n mai multe rânduri bietul
Pantaluni când poruncise,
Croitorul' n totdeauna
Tot prea scurţi ii nimerise
Merge deci la croitorul,
Şi de grije vrând a-i da
Nu cumva iar scurţi să-i facă,
Ii vorbeşte cam aşa:
Iată' ţi dau postaf, jupâne
Mă cunoşti că-s din Gâdinţi,
Pantaluni să-mi faci dintr' insul
Pentru Patru-zeci de Sfinţi,
Patru-zeci de Sfinţi ascultă,
Vezi, postaf frumos, in dungi;
Pentru Dumnezeu vezi, insă
Să mi-i faci ceva mai lungi.
Cum vorbeşte omul, insă,
De postaful lui cu dungi,
Şi cu grijă ca să-i facă
Pantaluni destul de lungi,
Incurcând pe Sfinţi in vorbă,
Şi' ncurcând pe Dumnezeu
Croitorul altfel lucrul
Il pricepe' n gândul său:
Lui ii pare că biet omul
Poate' n mintea lui săracă
Sfinţilor vrea, pantaluni,
Şi lui Dumnezeu să-i facă.
Deci intreabă croitorul:
- Vrei să-ţi fac chiar pentru Sfinţi?
- Da, da, da, mai este vorbă,
Zice omul din Gâdinţi.
Pentru Sfinţi, mă rog, jupâne,
Căci aşa mi-e gustul mie;
Pentru Dumnezeu, vezi, insă,
Ca mai lungi ceva să fie.
- Bine, croitorul zice,
Dacă' ţi este aşa pe plac
Lasă atunci postafu-aice
Şi m' apuc eu de ţi-i fac.
Bine, zice croitorul,
Şi postaful omul' l lasă;
Unu' ncepe să croiască
Celălalt se duce- acasă.
Deci lucrează croitorul
Cam de joi şi până luni;
Face patru-zeci şi una
De părechi de pantaluni
Patru-zeci mai mărunţele
Sfinţilor pe gândul său,
Iar a patru-zeci şi una:
Mai lunguţi lui Dumnezeu.
Când mai vine iar la Roman
Omul nostru din Gâdinţi
Pantalunii să' şi ia gata
Pentru Patru-zeci de Sfinţi,
Croitorul cum il vede
Zice: hei, bine-ai venit,
Căci cu Sfinţii Dumitale,
Drept să-ţi spun, m' am zăpăcit
Ştii, o zi' ntreguţă' ntreagă
Mi-am pierdut' o cu croeala,
Iar cusutul şi' ncheiatul
Dracu' i ştie socoteala.
- Ei, şi cum, intreabă omul,
După cum te văd pe spus,
Par' că vrei să' mi spui că incă
Pantalunii gata nu-s?
- Ba sunt gata, dar gândeşte
Muncă, frate, ce-am avut!
Numai găuri câte fost-au,
Numai nasturi ce-am cusut!
- Ei, au fost cum e să fie,
Cum se cere negreşit;
Ce te plângi aşa, jupâne,
Dă-i să' i văd cum au ieşit.
- Da, i-aduc; dar cum să iasă,
Au ieşit destul de bine,
Au ieşit că pot eu singur
Să mă laud chiar pe mine.
Cu aste vorbe croitorul
Dă să-i cate
Să-i arate
Iară omul il aşteaptă
Şi cu gândul se tot bate
Ce fel fi-vor pantalunii
Din postaful lui cu dungi?
Fi-vor nimeriţi ei bine?
Fi-vor ei destul de lungi?
Când gândeşte el mai bine,
Croitorul iată vine
Şi-i aduce vraf, grămadă
Pantalunii ca să-i vadă
Iar apoi când croitorul
Tot părechi, părechi ridică,
Omul stă, holbează ochii
Par' că n' are ce să zică
- Şi ce-i asta? intreabă' urmă
Omul nostru din Gâdinţi.
Pantaluni, răspunde celalt
Pentru patru-zeci de sfinţi
- Cum?! Dar pentru Dumnezeu, bre?!
Din postaful meu cu dungi?!...
- Da, da, sunt şi pentru dânsul,
Iată-i ici, ceva mai lungi...
Th. D. Speranţia
