Personalitate proeminenta a culturii romanesti a inceputului de secol 20, tatal lui Lucretiu Patrascanu, D.D. Patrascanu ramane etern in galeria spirituala a neamului romanesc de pe plaiurile Moldovei.
D.D. Patrascanu a apartinut cercului Vietii Romanesti. Era moldovean si profesor (de istorie), calitati ce nu trebuie considerate esentiale in general, dar care, in cazul sau au o certa importanta.
In mod staruitor citat alaturi de I. A. Bassarabescu si I. Al. Bratescu-Voinesti, Patrascanu a fost inscris printre succesorii lui Caragiale. In anume privinte filiatia nu poate fi negata, dar umorul si satira romaneasca poarta pecetea tutelara caragialeana, constatarea fiind axiomatica.
Trebuie adaugat insa ca autorul "momentelor" a sintetizat intr-un mod atat de desavarsit si de fara rest valentele umorului national, incat patronatul sau nu obliga la epigonism, ci lasa camp de afirmare originala oricarui talent real.
Ca si ceilalti componenti ai "trinitatii' citate mai sus, D.D. Patrascanu, mai putin artist decat ei, si-a asigurat in proza noastra un loc propriu modest, nu insa neglijabil. Caragiale insusi l-a pretuit intr-o scrisoare din 1909, in care-l numeste "artist amabil si inteligent impressario al atator figuri de comedie umana in costum local romanesc."
Speculand anecdota in operele sale dintre care enumar doar o parte:
Schite si amintiri aparuta in anul 1918, Candidat fara noroc aparuta tot in anul 1918, Domnu' Nae- Scene din vremea ocupatiei apare in anul 1921, Timotheiu Ucenicul opera premiata de Academia Romana a carei aparitie are loc in anul 1921, Invingatorul lui Napoleon, Trei comedii, dovedesc faptul ca umorul sau ramane mereu retinut fara savoarea lui Damian Stanoiu.
Reintalnirea cu D.D. Patrascanu e agreabila ca o conversatie cu un moldovean de treaba care stie sa spuna unele adevarurisi sa iste in juru-i o veselie domoala.
 |  |
 |  |
 |  |
