Gheorghe Brăescu coboară in această lume in anul 1871 și se intoarce de unde a venit in anul 1949. Prizonier de război intr-un lagăr german, plictisit de viață fără perspective incepe să scrie.
Avea aproape 50 de ani, incercase fără succes diferite meserii și deodată, adevarata sa vocaîie se relevă si își incepe cariera de scriitor. Se spune că avea o fire veselă, degajată, plăcându-i să trăiască din plin.
Nu ai fi crezut niciodată că ofițerul acesta albit cu fața luminată de o frunte inaltă, cu ochii in care sclipirile ironice erau impresurate de o urmă de melancolie, a observat cu atâta pătrundere, a sesizat cu atâta acuitate viciile lumii in mijlocul căreia a trăit.
Ridicolul armatei burghezo-moșieresti, viața brutală, ignorantă și stupidă l-au impresionat pe acesta. Niciodata maiorul nu avea să uite imaginea țăranilor imbrăcati in haine ostășesti stând smirnă in fața superiorilor care-i loveau cu indărătnică cruzime.
Schițele lui Brăescu, deși au trezit interes chiar de la publicare, nu au atras decât târziu atenția criticii burgheze care voia să banuiască in aceste lucrări activitatea unui umorist și atât.
Opera sa scrisă intre anii 1918-1942 constituie o puternică satiră impotriva vechii armate ca și impotriva altor instituții și aspecte ale vieții din timpul regimurilor burghezo-moșierești.
Simpatia scriitorului se indreaptă către cei care erau victimele terorii și abuzurilor din armată, către fiii poporului muncitor indiferent de naționalitate.
Un sentiment de revoltă il cuprinde pe cititor când observă in ce consta in trecut instrucția și educația ostașilor și preocupările ridicole ale comandanților.
Pentru ilustrare redau mai jos un scurt fragment din schița "Conferencia"
"O epidemie de cursuri, de școli, de conferinți, de jocuri de război in cameră și pe teren bântuie oștirea. Războiul a scos la iveală o pleiadă de savanți nebănuiți care fac ravagii in rândurile ofițerilor aduși la fața locului cu stăruințe și cu apel nominal s'asculte noile metode.
Grupati pe grade și arme, in sala superbă a Cercului Militar, in care abia pătrunde murmurul surd al vieții din afară, camarazii, plictisiți, descurajati, vorbesc intre ei fără interes. cu priviri ingrijorate de oameni constipați, invitati la masă mare.
Ca și la teatru, apariția conferențiarului e semnalată publicului prin cele trei lovituri clasice: eclipsarea ofițerilor care n'au nevoie, gruparea activiștilor la picioarele catedrei și așezarea periuțelor la pândă, in dreptul cuierului.
Încetul cu încetul, această lume aparte se liniștește, zgomotul slăbește, ondularea capetelor se pierde ca valurile unei mări ce se retrage și conferențiarul apare ras, tuns și frezat, cu surâs de comandă și defilând, fără să clipească, în bătaia ochilor care îl urmăresc, înaintează spre catedră ca chirurgul familiarizat cu masa de operație, târând elegant picioarele ca la cadril.
Într-o atmosferă greoaie de oameni care se pregătesc să doarmă, cu gesturi de operator de cadavre, călăul inșiră, țintuindu-le de pereți, instrumentele sale de tortură: o serie de planșe cu desene microscopice.
Apoi, șiret ca un prelat, inaintează smerit și cu mâinile impreunate aruncă formula sacramentală:
Domnule gheneral,
Iubiți camarazi!
După o pauză calculată cu meșteșug, printr-o mișcare scurtă, se răsucește pe călcîie și răstoarnă in capul generalului care nu clintește urna cu miresme:
Vă mulțumesc dumneavoaastră care sunteți printre noi făclia dela care luăm cu toții lumină, pentru distinsa onoare ce mi-ați făcut dându-mi prilejul să dezvolt azi, înaintea domniilor voastre, istoricul, descoperirea și intrebuințarea tancurilor".
Vă puteți inchipui ce va urma, o savuroasă descriere a nașterii mașinăriei fioroase care să răstoarne munții cum răstoarnă plugul brazdele.
