Heisenberg, Schrodinger, De Broglie...
Colecţia se prezintă singură prin densitatea pe unitate socio-filosofică a Numelor Grele ale Contemporaneităţii.
Epoca contemporană, incepând după sfârsitul primului război mondial, continuând şi astăzi, se caracterizează in mare prin:
- generalizarea şi dominaţia relaţiilor de producţie capitaliste;
-apariţia unui nou sistem social-economic şi practic- socialismul, diametral opus capitalismului. Dupa cel de-al II-lea război mondial, sub influenţa politică şi militară a URSS, in acest nou sistem sunt incluse şi unele ţări din Europa, Asia şi America Latină. In deceniul al IX-lea al secolului XX, acest sistem social-economic şi politic s-a dezintegrat. Problematica socio-economică, filosofică, psihologică a Individului şi a relaţiilor sale cu semenii şi cu Cosmosul este o temă deschisă pentru multe generaţii de acum inainte, mai ales că trecutul este arhivat ca şi cronică a trecerii speciei umane pe această planetă. Putem schimba doar Viitorul, iar asta depinde de fiecare in parte şi de toţi laolaltă. Colecţia invită la dezbatere iar autorii sunt, fără excepţie, remarcabili.