Almanahuri, almanahuri!

Almanahul este, potrivit oricărui dicţionar, o publicaţie anuală cu caracter enciclopedic dintr-un anumit domeniu, care inserează in cuprinsul său date de popularizare din acel domeniu. 

Primele almanahuri din lume, au apărut ca o publicaţie periodică in Germania din perioada Reformei Protestante a lui Martin Luther, 

Reformă incepută in anul 1517. Un nobil austriac s-a folosit de tensiunea opiniei publice provocate de lupta dintre Catolicism şi Reformă, tipărind 2 broşuri cu informaţii referitoare la aceste evenimente. 

La Frankfurt aveau loc 2 târguri, unul primăvara şi celălalt toamna. Nobilul, pe propria cheltuială, a scos două volume cu relatarea amănunţită a acelor evenimente. Succesul a fost fulminant, iar aceste publicaţii semestriale s-au succedat de la 1588 până la 1598. 

Acestor publicaţii semestriale, le-au urmat altele săptămânale. In Ţările Române, incepând cu anul 1816, Teodor Racoce impreună cu Georghe Lazăr, funcţionar al Guberniului din Lemberg, cancelarist la Cernăuţi, traducător din greacă, latină şi germană, se decidea să editeze o revistă-almanah, motiv pentru care va solicita autorităţilor aprobare. 

Motivaţia cererii sale a fost următoarea: "Intre toate naţiunile Europei, numai naţiunea moldovenească sau valahă singură până in timpurile precedente nu ia parte deloc  deoarece nu are gazete". Va primi aprobarea in anul 1817 când va răspândi inştiinţarea despre apariţia de "Novele sau Gazeturi Româneşti". 

De aici, noi cei de astăzi, prin devotamentul celor de atunci, răsfoim cu plăcere acest fel de publicaţii. Vă invit in continuare, dacă aveţi curiozitatea, să parcurgeţi mica mea colecţie de almanahuri. Vă doresc "răsfoire plăcută!"

Gazda şi Musafirul

Când suntem invitaţi la masa cuiva , mâncam ce ni se pune dinainte . A cere gazdei peşte , ori plăcinte ar fi curată nebunie ! Numai in lume noi cerem de la Zei cele ce nu se dau , deşi sunt nenumărate cele ce ne-au dat.

                                        Epictet

Nu te mândri cu ce nu-i al tău

Când calul tău, nechezând ar zice: “ce frumos sunt eu!”- ar merge. Dar când tu zici cu mândrie : ” ce frumos cal am eu! ” – te mândreşti  cu o calitate a calului. Căci ce este al tău dintr-insul? Aspectul sub care-l vezi.

                                     Epictet

Revista Magazin Istoric

Revista Magazin Istoric este revista de cultură istorică apărută in România in luna Aprilie 1967. Revista a fost lansată cu sprijinul Institutului de Studii Istorice şi Social-Politice din Bucureşti, care a funcţionat sub supravegherea Comitetului Central al Partidului Comunist Român. 

Primul Director al prestigioasei publicaţii a fost Dumitru Almaş(1908-1995), iar primul redactor-şef a fost Constantin Antip(n. 1925).
Autori care au publicat de-a lungul a patru decenii au fost:
Constantin C. Giurescu, Dan Berindei, Miron Constantinescu şi numeroşi alţii. 

Făcând parte din generaţia care s-a născut in Zodia Cărţii Tipărite, păstrez plăcerea răsfoirii clasice care nu poate fi uşor depăşită de cea virtuală... Vă invit la "răsfoirea" colecţiei personale, iar dacă ispita vă invinge nu vă-mpotriviţi, căci ea câştigă...

Convieţuirea cu Sfidătorul sau Marele Inchizitor

Venim in Lume prin legea firii. Trupul incepe să se dezvolte treptat, insă parcă o altă fiinţă convieţuieşte cu noi, preluând chiar controlul şi creând tipare pentru toate acţiunile noastre. Rareori avem puterea să ne intrebăm cu tărie: cine suntem?

Cine ne impinge să nu facem Binele pe care-l iubim ci Răul pe care-l urâm? Aflu că acum 2000 de ani tereştri, un "băiat mare", fără să fi citit din presa vremii, ştia aceste lucruri. Tipul s-a numit Saul până la intâlnirea de gradul 3 pe care a avut-o pe drumul Damascului, după care, lecuit de propria-i autolimitare, a devenit Paul (Pavel din Tars). 

Ce ciudat! Cine, din Mare cum se simte sau este amăgit să se simtă, ar dori să devină mic? Bine, bine, dar noi cei de azi, civilizaţi şi evoluaţi, am uitat aceste lucruri, ni s-au şters din "arhivă" sau nu le-nţelegem, respingându-le ca pe "un corp străin"? 

Sunt tentat să enumăr câţiva dintre căutătorii de răspunsuri de-a lungul istoriei, dar mă mulţumesc să rămân unul dintre ei. "Ce-i de făcut?"-mă-ntreb. 

Indată şi aflu! Nu-mi place răspunsul, dar aleg să-l accept! Aleg să-mi eliberez acel sentiment profund de libertate in gândire, aleg să sfărâm lanţurile robiei. 

Evident că, instantaneu, apar şi piedicile: "bine, bine, te-ai prostit la bătrâneţe?; n-ai pomenit din moşi-strămoşi că trebuie să stai in cap pentru a-i face pe plac Lumii?; nu tai porcul de Saturnalii? 

Nu, nu, nu fac nimic din toate acestea şi , simt deodată că sunt in al N-şpelea Cer!. Să fie asta Libertatea?! Simt cu toată Fiinţa mea că DA!

Cu carte, fără carte

Din primii ani de socializare forţată, incepând cu grădiniţa, după episoade de full-contact cu micii viitori ALFA, cel mai convenabil refugiu pentru un "semănător de cuvinte", era, fără indoială, prietenia eternă cu CARTEA. 

Nu te părăseşte, nu te trădează, nu-ţi intoarce spatele pentru vreo himeră, nu ştie să mintă, iar prietenia cu ea nu poate fi niciodată meschină. 

Cartea, insă, nu in sensul de buchie sau copertă arătoasă, viu colorată, doar de pus in raft in noua bibliotecă cumpărată in rate de dragul musafirilor, CARTEA, in sensul ei pur, de conţinut informativ sau, Doamne-fereşte, nu care cumva, REVELATIV, doar pentru cei , câţi or mai fi rămas, care o iubesc. 

Vă invit intr-o lungă călătorie printre rafturi, pline de cărţi, reviste, publicaţii, albume de artă, ilustrate şi cărţi poştale, manuscrise şi multe altele. Nu mai lipseşte decât ceaşca de cafea, şi savoarea vreunui tutun fin din colonii.