LSRS intalnirea anuala 2014

Intalnirea anuala cu Liga Studentilor Romani din Strainatate, LSRS, este constant o infuzie de incantare ce declanseaza elanul si entuziasmul tineretii in participantii de orice rang la placuta revedere.

Anul acesta evenimentul a avut loc in data de 8 ianuarie in locatia somptuoasa a  Palatului Parlamentului, Sala Al. I. Cuza incepand cu ora 17:30.

Publicul zambitor s-a adunat incet in jurul centrului de interes, musafiri numerosi ca de obicei. Atmosfera calma, placuta, degajata a amplificat efectul de sarbatoare caracteristic dealtfel acestui eveniment.

 Domnul general de corp de armata Mircea Chelaru, distinsul Dorin Dumitru Prunariu, primul roman in Cosmos, reputatul doctor Raed Arafat au fost prezente remarcabile printre numerosi alti promotori ai Romaniei autentice, demne, sincere, cu viitor intre natiunile-leagan ale civilizatiei omenesti.
Domnia sa academician Dr. Ionel Haiduc a primit Distinctie Onorifica  pentru tot efortul depus in sprijinul ligii.

 De prisos sa mentionez  stiri ca cele de mai jos, caci studentii si tinerii romani, sunt emblemetici pentru noul val al schimbarii globale bazate pe emulatie, calitate a pregatirii si educatiei personale, serviciu in folosul civilizatiei omenesti, altruism, devotament, compasiune si curaj .

"LSRS recunoaste meritele lui Ionut Budisteanu, desemnat in 2013 unul din cei mai influenti adolescenti ai lumii. Prestigiosul institut MIT Lincoln Laboratory a confirmat ca un asteroid va primi numele tanarului inventator." 

Albumul Galei LSRS 2014 incepe cu poza lui Daniel Porumb care aflat în misiune în Irak cu Batalionul 495 Infanterie, a fost accidentat, în data de 14 aprilie 2007, pentru a recunoaste in mica masura inca o data meritele acestui om deosebit.
Textul Diplomei: LSRS conferă Domnului Sergent major(r) Daniel Porumb distincția LSRS „Eroism, Devotament și Demnitate”
În semn de profunda admirație si statornica recunostinta pentru dragostea de tara, curajul remarcabil si eroismul de care a dat dovada de-a lungul activitatii sale, pentru modelul de bravura, spiritul de învingator si sentimentul datoriei, pe care le însufletește în tanara generație si pentru lectia de demnitate pe care o ofera studentilor si absolvenților romani de pretutindeni – aceea că Viata însasi este o victorie în fiecare zi. Astazi, 8 ianuarie 2014, anul V al LSRS. Photo credit: Silviu Pal.  
Alatur prin amabilitatea ligii lista cu toti premiantii galei din acest an asteptand urmatoarea revedere.

Abatele Prevost - Manon Lescaut

Romanul de dragoste Manon Lescaut al autorului Antoine Francois Prevost cunoscut ca Abatele Prevost apare in anul 1731 in epoca in care Franta, la doar cateva decenii va fi tulburata de Revolutie.

Personajele din Manon Lescaut aspira dramatic la fericire cu orice pret extragandu-se dintr-o societate  a Luminilor de unde, paradoxal lipseste faclia Dragostei.

Volumul de fata este editia din anul 1898‎ aparuta la Paris Librairie Charles Tallandie. Este ilustrat cu gravuri executate pe lemn semnate de Maurice Leloir si Jules Huyot.

Colaboratorii mentionati de autor sunt urmatorii:

1) Toata partea artistica a romanului, adica 225 de pozitii, a fost executata de Charles Leloir.

2) Cele 212 compozitii din text au fost gravate pe lemn de Jules Huyot.

3) Impresia tipografica a fost in intregime executata prin grija lui Victor Darantier de Dijon.

4) Impresia in culori a celor douasprezece acuarele hors texte a fost executata de De Malherbe.

5) Cele doua aqua forte au fost imprimate de Charles Wittman.

6) Hartia velina a fost fabricata de Casa Veuve Prioux et fils.

Prefata structurata in doua capitole este semnata de nimeni altul decat Guy de Maupassant.

In nota autorului acesta incheie astfel: "Un lecteur severe s'offensera peut-etre de me voir reprendre ma plume, a mon age, pour ecrire des aventures de fortune at d'amour: mais si la reflextion queje viens de faire est solide, elle me justifie; si elle est fausse, mon erreur sera mon excuse". 

Vechea arta religioasa la romani

Cartea lui Nicolae Iorga - Vechea arta religioasa la romani apare in anul 1934 la editura episcopiei Hotinului, când cărturarul era și presedintele Comisiunii Monumentelor Istorice.

Volumul, ilustrat cu 48 de reproduceri, este structurat in cinci capitole după cum urmează:

1) Icoana romanească

2) Argintăria românească

3) Miniaturile românești

4) Sculpturile in lemn

5) Țesăturile.

In chestiunile preliminare, Nicolae Iorga precizează câteva aspecte esențiale pentru ceea ce se poate defini ca artă religioasă.

"Care este cea mai veche icoană românească?

Ce se ințelege prin icoană românească?

După ce se cunoaște că o icoană este mai veche și alta mai nouă?

Ar fi cu desăvârșire absurd dacă in domeniul acesta ar spune cineva că deosebitele nații creștine sau, intr-un domeniu mai restrâns, deosebitele nații ortodoxe au inventat fiecare icoane pe care să nu le fi avut alte nații creștine și alte nații ortodoxe. De o bucată de vreme se creează și curente indigene.

Ceea ce s-a împrumutat se adaptează după ochiul zugravului, după felul de a ințelege frumosul și sfințenia unui intreg popor.

Tradiția prin urmare există și se poate merge mai departe cu dânsa dar, deodată, in mijlocul tradiției, vine ceva care i se opune și trebuie să se facă deosebirea foarte limpede intre ceea ce este aiurea și între ce s-a făcut la fața locului.
 

Venind acum la cealaltă intrebare: după ce se cunoaște Dar dupa ce elemente? Intrucât icoanele ca și picturile murale, ca și miniaturile, se iau - am spus-o și mai sus, după originale mai vechi, in această privință nu există un mijloc de a fixa o cronologie.

Se fac astăzi pretutindeni, și în Europa și in America, studii cu privire la această chestie a derivărilor iconografice. Acum în urmă, un american a izbutit să găsească în chipurile apostolilor, astfel cum sunt reprezentați in cele mai vechi miniaturi, ca și in alte elemente ale artei creștine, modele care vin din antichitate.

Dar pe lângă ce este înfațișat intr-o icoană - de altminteri ca și într-o frescă, ca și într-o miniatură - mai este și stilul. Definirea cronologică a stilurilor este foarte grea.

Când însă datarea lipsește, încă este un mijloc sigur de a fixa epoca, mijloc pe care l-am întrebuițat și eu de atâtea ori: felul cum sunt făcute literele care întovărășesc pictura, acelea care, deasupra capului sfântului dau numele lui".

Închei cu un fragment dintr-o conferință despre miniaturile românești ținută la Fundația Dalles in anul 1933:

"[...] Onorat auditoriu, miniatura joacă în Evul Mediu unrol foarte mare, mult mai mare decât acela care i-a fost acordat. Lumea a fost zgârcită față de dânsa. Dacă veți răsfoi orice istorie a artelor, veți vedea că miniatura este așezată între artele minore, acolo intr-un colțișor.

Aceasta fără niciun fel de dreptate, fiindcă arta nu se socotește după dimensiuni. Miniatura românească este întîi din Moldova, indiferent care este originea ei. În Moldova, prin urmare, au apărut cele dintâi manuscripte cu miniaturi.

Veți vedea în ce condiții au apărut și vă veți mira ca și mine de gradul înalt al valorii artistice pe care moldovenii îl ating de la început".

Cinema Bucuresti

Situat pe Bulevardul Elisabeta cinematograful Bucuresti, astazi in paragina nemaifiind accesibil din 2004, ca multe alte sali arhicunoscute dealtfel, se pare ca este cel mai vechi din metropola. Coborand agale dinspre Cercul Militar la doar cativa pasi pe dreapta se afla sala pe care o frecventam in vremea adolescentei.

Dune

Sir eternal Arthur spune despre capodopera autorului Frank Herbert ca este: "Unica... nu cunosc nimic comparabil". Intr-un fel poate parea, unificand imaginar timpul, ca Arhanghelul Mihail l-ar prezenta audientei cosmice pe Iisus Hristos.

Primul sentiment profund pe care l-am avut cand am citit Dune a fost ca, printr-un privilegiu al legilor cosmice ma aflu pe Arrakis observand din penumbra cum ia nastere saga familiei Atreides. In egala masura am avut un sentiment comparabil cu un deja-vu ca Frank Herbert a fost oarecum prezent cand s-a tras prima zare, contribuind la facerea lumii.

Muad'Dib, ciudata coincidenta folosirea acestui nume pentru Paul Atreides sau nu? Oare ce a dorit autorul sa ne comunice subtil dincolo de firul epic? Un lucru este evident ca, autorii de science-fiction in general si Frank Herbert in particular, au scris doar pentru a ne comunica mesaje incriptate ale Universului, asumandu-si nobila si controversata misiune a trezirii, constientizarii si mentinerii, pe cat posibil, in sfera contactului cu nevazutul.

Eterna tema a calatoriei initiatice a vreunui voluntar al speciei capata nuante fascinante in Dune prin dramatismul metanoiei lui Paul Atreides care accepta atras magnetic de misiunea de Mantuitor al Dunei, sa treaca, asemeni lui Hristos prin durerile facerii si nasterii spirituale sacrificand aparenta liniste a statutului privilegiat de aristocrat.

Contrastul paradoxal prezent probabil oriunde in Univers prin transcendenta lege a unitatii in diversitate, capata materialitate in Dune prin rivalitatea dintre casa Harkonnen si Atreides. Cruzime, tradare, sete de putere opozabile intelepciunii, dorintei de pace si libertate sunt teme perene care n-au inca solutie caci astfel poate cosmosul ar intra in repaos. 

Zuciumul prefaceri constiintei si drumul fara intoarcere al oricui are curajul de a preschimba istoria prin propriul sacrificiu face din Paul Atreides un personaj greu de infatisat in vreo ecranizare succinta a epopeii Dune. Planeta desert locuita de shai hulud ne duce cu gandul printr-o stranie coincidenta sau nu la intalnirea initiatica a lui Iisus cu Satana din Matei capitol 4:1/11.

Un alt element initiatic al prefacerii invatacelului in maestru este apa. Element primordial al vietii, apa capata sensul metaforic spiritual al preschimbarii prin trecerea acestui element magic prin toate starile de agregare. Botezul initiatic, hranirea pamantului pentru a incolti samanta, ploaia, diluviul, toate posibilitatile generate de prezenta apei in univers, implicit in trupurile vietuitoarelor face ca viata sa nu poata exista fara apa. 

Daca ati citit Dune sau aveti intentia de a incepe sa o faceti incercati sa creati o stare mentala prealabila primilor pasi, astfel veti putea asista implicat imaginar la istoria tulburatoare creata de-a lungul vietii unicului Frank Herbert a epopeii fara asemanare. Desi in anul 1984 pe 3 decembrie a avut loc premiera filmului la Kennedy Center in Washington, D.C, critica nu a fost generoasa sau obiectiva in recenziile sale.

Dincolo de orice recenzie, parere sau discutie despre Dune faceti personal o incursiune in afara rutinei vietii cotidiene si plonjati in universul lui Frank Herbert, va veti regasi la un moment dat acolo in vreunul dintre personaje si veti avea probabil o noua perspectiva asupra lucrurilor.

Volumele pot fi achizitionate de aici.

Locotenent Nicolae Giuran

Nicolae Giuran si mama sa Smaranda Calognomu - Giuran pe vremea cand acesta era inca locotenent. Dragostea de tara, popor si libertate a facut din bunicul meu un inflacarat ambasador al unirii neamului romanesc in cuget si simtire. N-a pregetat nicicand sa-si dedice viata slujirii cavaleresti a gliei pe care a aparat-o cu bravura si demnitate. Absolvent meritoriu in prima parte a vietii si carierei sale militare al Scolii Speciale de Infanterie in anul 1912, a doua promotie, se distinge prin modestie, onoare, demnitate, altruism, eroism si patriotism.

Umoristi romani - Gheorghe Brăescu

Gheorghe Brăescu coboară in această lume in anul 1871 și se intoarce de unde a venit in anul 1949. Prizonier de război intr-un lagăr german, plictisit de viață fără perspective incepe să scrie.

Avea aproape 50 de ani, incercase fără succes diferite meserii și deodată, adevarata sa vocaîie se relevă si își incepe cariera de scriitor. Se spune că avea o fire veselă, degajată, plăcându-i să trăiască din plin.

Nu ai fi crezut niciodată că ofițerul acesta albit cu fața luminată de o frunte inaltă, cu ochii in care sclipirile ironice erau impresurate de o urmă de melancolie, a observat cu atâta pătrundere, a sesizat cu atâta acuitate viciile lumii in mijlocul căreia a trăit.

Ridicolul armatei burghezo-moșieresti, viața brutală, ignorantă și stupidă l-au impresionat pe acesta. Niciodata maiorul nu avea să uite imaginea țăranilor imbrăcati in haine ostășesti stând smirnă in fața superiorilor care-i loveau cu indărătnică cruzime.

Schițele lui Brăescu, deși au trezit interes chiar de la publicare, nu au atras decât târziu atenția criticii burgheze care voia să banuiască in aceste lucrări activitatea unui umorist și atât.

Opera sa scrisă intre anii 1918-1942 constituie o puternică satiră impotriva vechii armate ca și impotriva altor instituții și aspecte ale vieții din timpul regimurilor burghezo-moșierești.

Simpatia scriitorului se indreaptă către cei care erau victimele terorii și abuzurilor din armată, către fiii poporului muncitor indiferent de naționalitate.

Un sentiment de revoltă il cuprinde pe cititor când observă in ce consta in trecut instrucția și educația ostașilor și preocupările ridicole ale comandanților.

Pentru ilustrare redau mai jos un scurt fragment din schița "Conferencia"

"O epidemie de cursuri, de școli, de conferinți, de jocuri de război in cameră și pe teren bântuie oștirea. Războiul a scos la iveală o pleiadă de savanți nebănuiți care fac ravagii in rândurile ofițerilor aduși la fața locului cu stăruințe și cu apel nominal s'asculte noile metode.

Grupati pe grade și arme, in sala superbă a Cercului Militar, in care abia pătrunde murmurul surd al vieții din afară, camarazii, plictisiți, descurajati, vorbesc intre ei fără interes. cu priviri ingrijorate de oameni constipați, invitati la masă mare.

Ca și la teatru, apariția conferențiarului e semnalată publicului prin cele trei lovituri clasice: eclipsarea ofițerilor care n'au nevoie, gruparea activiștilor la picioarele catedrei și așezarea periuțelor la pândă, in dreptul cuierului.

Încetul cu încetul, această lume aparte se liniștește, zgomotul slăbește, ondularea capetelor se pierde ca valurile unei mări ce se retrage și conferențiarul apare ras, tuns și frezat, cu surâs de comandă și defilând, fără să clipească, în bătaia ochilor care îl urmăresc, înaintează spre catedră ca chirurgul familiarizat cu masa de operație, târând elegant picioarele ca la cadril.

Într-o atmosferă greoaie de oameni care se pregătesc să doarmă, cu gesturi de operator de cadavre, călăul inșiră, țintuindu-le de pereți, instrumentele sale de tortură: o serie de planșe cu desene microscopice.

Apoi, șiret ca un prelat, inaintează smerit și cu mâinile impreunate aruncă formula sacramentală:

Domnule gheneral,

Iubiți camarazi!

După o pauză calculată cu meșteșug, printr-o mișcare scurtă, se răsucește pe călcîie și răstoarnă in capul generalului care nu clintește urna cu miresme:

Vă mulțumesc dumneavoaastră care sunteți printre noi făclia dela care luăm cu toții lumină, pentru distinsa onoare ce mi-ați făcut dându-mi prilejul să dezvolt azi, înaintea domniilor voastre, istoricul, descoperirea și intrebuințarea tancurilor".

Vă puteți inchipui ce va urma, o savuroasă descriere a nașterii mașinăriei fioroase care să răstoarne munții cum răstoarnă plugul brazdele.

Scrisul romanesc

Motto: 

"Lăsat-au puternicul Dumnezeu iscusită oglindă minţii omeneşti; scrisoarea dintru carea deacă va nevoi omul, ceale trecute cu multe vremi le va putea şti şi oblici"

Miron Costin, "Predoslovie la cartea descălecatului dintâiu"

In culmea puterii şi strălucirii sale, Roma, zi de zi, aducea la picioarele sale popoare infrânte şi umilite. Incă de pe la anul 50 inainte de Hristos, romanii hotărâseră inăbuşirea ridicării Dacilor dar nu incep această campanie decât pe la anul 100 după Hristos cand, vestitul arhitect al lui Traian, Apolodor din Damasc, prin podul de la Severin, uneşte pentru vecie două neamuri glorioase.

Aveau geţii, thracii, sciţii şi dacii o scriere a lor? Haşdeu şi Cezar Bolliac susţin că da.

Grigore Tocilescu, in lucrarea sa "Dacia inainte de Romani" susţine contrariul, că nu s-ar fi găsit nicio inscripţie care să ne facă a crede in existenţa vreunei scrieri vechi in Dacia.
Până in secolul al IX-lea s-au intrebuinţat caractere latine, uneori ieşind la iveală şi inscripţii de la popoarele ce au trecut peste noi: goţii, hunii, avarii.

Acestea erau frământările cercetătorilor in deceniul trei al secolului al XX-lea.

Studii recente dezvăluie că s-ar fi descoperit scrieri vechi dacice in preajma Bucureştilor.

In anul 827 se naşte la Salonic Chiril, invăţat priceput, discipol al lui Photius, ajunge bibliotecar la Sfânta Sofia din Constantinopol, ulterior preoţindu-se. Impreună cu fratele său Metodiu, au predicat in sudul Rusiei la Cazari.

Chiril creează un alfabet căruia ii dă  numele său. Alfabetul chirilic provine din literele de tipar ale alfabetului grecesc.

Acesta s-a răspândit la toatel popoarele de origine slava iar noi l-am adoptat din nevoi religioase. Cea mai veche formă a acestul alfabet s-a numit glagolitică şi se crede că ar proveni din modificarea literelor mici ale alfabetului grecesc.

Această formă a fost intrebuinţată exclusiv pentru scrierile cu caracter religios.

In general, slavii se impărţeau in două grupe in privinţa scrisului: polonezii, cehii, slovacii, slovenii, croaţiişi unii bulgari catolici se folosesc de litere latine modificate pe cand ruşii, maloruşii, sârbii şi bulgarii folosesc scrierea lui Chiril.

Sub Petru cel Mare s-a modificat vechiul alfabet rusesc şi s-a format tot o scriere chirilică denumită Grajdanskaia azbuka ( scriere civilă).

Din scrierile şi tipăriturile religioase sau cronici, putem observa evoluţia limbii şi scrisului românesc.

Reproduc mai jos un fragment de limbă intrebuinţată intr-un zapis de vânzare din 4 aprilie 1577 scris pe o hârtie foarte grosolană după relatarea lui B.P. Haşdeu:

"Adecă eu Petre Brahăş scriu şi mărturisesc cu cestu zapis al meu, cum că fostu cumpăratu o parte de ocină din sat din Brăhăşeşti de unde au fostu şezindu Cudre di gumătate de sat a cince parte ce s'a alege parte Anuşcăi şi a fratelu ei Măteiu şi eu o am văndut lui Dumitru Tehni şi femeei sale Teclei,  dereptu doao sute şi trei zec de florinţi bani tătărăşti".

In anul 1957 academicianul Perpessicius avu iniţiativa făuririi unui muzeu de o factură deosebită. Muzeul Literaturii Române prezintă in imagini efortul creator de valori literare de-a lungul vremii. 

Sanctuarul marilor figuri care au animat flacăra verbului românesc cuprinde 12 săli muzeale. Traseul acestui focar de cultură incepe cu literatura veche.

Jubileul Societatii Regale de Geografie

In anul 1875 s-a infiintat la Bucuresti, dupa modelul englez, Societatea Romana de Geografie sub presedintia regelui Carol I. 

In 1925 Societatea a implinit 50 ani de existenta. S-a hotarat atunci sa se bata o medalie comemorativa si sa se scoata o serie de timbre jubiliare.

Atat medalia cat si timbrele n'au putut fi scoase in acel an. Timbrele tiparite in 1927 sunt de cinci culori iar pentru a aduce Societatii un venit din aceste marci, s'a hotarat cu aprobarea directiunii generale a Postelor ca la valorile initiale de 1, 2, 3, 5 si 6 lei cat are fiecare dintre cele 5 marci, sa se adauge la fiecare cate o suma care sa'i ridice valoarea la 10 lei.

 Marca de 1 leu este de culoare violet si are in medalionul din mijloc harta Romaniei intregite

Marca de 2 lei este de culoare verde si are in ovalul din mijloc bustul lui Mircea cel Mare care isbutise sa stapaneasca Tara Munteneasca cu ambele maluri ale Dunarii, Dobrogea cu Silistra precum si tinuturile Almas si Fagaras.

Marca de 3 lei este de culoare carmin si are in medalionul din mijloc bustul lui Mihai Viteazul care a azbutit pentru putin timp sa uneasca toti romanii.

Marca de 5 lei este de culoare albastra si are in mijloc capetele regilor Carol I si Ferdinand.

Marca de 6 lei este de culoarea maslinei, olive si are in mijloc monumeltul zidit de romani la Adamclisi (Dobrogea) descoperit de Grigore Tocilescu.

Din aceste marci s'au scos 70.000 de serii complete. In catalogul Yvert din acea perioada erau evaluate la 38 franci seria in realitate ele valorau 75-80 lei seria.

Toate seriile sunt dantelate cele de 1, 5 si 6 lei cu 18x14, cea de 12 cu 18x12 si cea de 3 lei cu 18x15.

Muzica militara si primele discuri romanesti

 In pragul primului razboi mondial magazinul bucurestean de muzica "La Harpa" a publicat "Catalogul complet al placilor romanesti pentru gramofon".

Locul prioritar in sus-numitul catalog, alaturi de muzica corala, populara, usoara, de opera si opereta, il ocupa muzica de fanfara. Nimic surprinzator: muzicile militare detineau primatul vietii artistice in pragul veacului al XX-lea.

Discul de fanfara avea o circulatie similara cu discul de muzica usoara. Repertoriul extrem de variat, includea pagini de opera si opereta, muzica simfonica si vocala, dar, mai ales,  muzica usoara si populara in transpuneri si prelucrari excelente, talmacite de formatii ample (intre 40-80 de instrumentisti).

Astazi, repertoriul autohton transpus pe placile dinaintea primului razboi mondial are o valoare istorica: peste 300 de titluri romanesti, din care mai bine de jumatate nu au vazut pana azi lumina tiparului.

Daca vom adauga si amanuntul ca aproape nicio partitura generala de fanfara din pragul veacului al XX-lea nu s-a editat la noi in tara, vom intelege importanta acestul catalog cu valoare de document exceptional.

Din pacate, firma bucuresteana "La Harpa" nu a indicat la nicio piesa numele compozitorului! Munca de identificare este desigur anevoioasa, confruntarea titlurilor ducandu-ne la multe semne de intrebare dar si la unele surprize de proportii.

Este suficient sa mentionam, de pilda, faptul ca in repertoriul muzicii Regimentului "Mihai Viteazul" din Bucuresti figureaza valsul "Enjoleuse" de George Enescu , piesa inedita pentru fanfara din catalogul operei marelui creator.

Ce cantau deci muzicile noastre militare?  
Hora Unirii, 
Desteapta-te, romane, 
Primirea Generalului, 
Marsul toreadorilor, 
Sarba rosiorilor, 
Marsul democratilor, 
Parada militara, 
Scena pastorala, 
Zi de sarbatoare, 
Visul unui rezervist, 
Steaua Romaniei, 
Drapelul roman, 
Hora de la Grivita, 
Sarba ceferistilor, 
Marsul vanatorilor, 
Marsul defilarii din 1910, 
Contele de Luxemburg, 
Dragoste de tigan, 
Violete de Parma, 
Vaduva vesela, 
Lautarul,
Eva, etc.

Intr-un cuvant, repertoriul muzicilor militare insuma cele mai populare pagini ale creatiei clasice si moderne romanesti si universale.